Ministrul de Externe al Marii Britanii, Liz Truss, are un avertisment înfiorător pentru liderii lumii. Potrivit oficialului, dacă preşedintele rus va reuşi să invadeze Ucraina, va fi doar începutul unei uriaşe campanii de anexare. Acestea sunt ţările pe care ar urma să le atace Vladimir Putin. „Săptămâna viitoare ar putea fi Ucraina, dar apoi ce ţară va urma?”

 

Care sunt ţările pe care ar urma să le atace Vladimir Putin după Ucraina

Vladimir Putin va continua războiul în tările vecine dacă i se va permite să invadeze Ucraina, a avertizat ministrul de Externe al Marii Britanii, Liz Truss.

În contextul în care preşedintele Rusiei a făcut sâmbătă o uriaşă demonstraţie de forţă militară cu exerciţii ce implică rachete balistice, submarine şi convoaie de tancuri, oficialul englez a făcut un nou apel pentru comunitatea internaţională, cerând unitate pentru a putea înfrunta agresiunea Moscovei.

 

Truss a punctat că, dacă Putin ar ataca Ucraina, ar fi doar începutul, Rusia folosindu-şi puterea militară pentru a anexa mai multe state foste sovietice.

 

„Trebuie să-l oprim pe Putin pentru că nu se va opri la Ucraina. A fost foarte clar. Ambiţia sa nu îl va face să se mulţumească doar cu preluarea controlului în Ucraina, el vrea întoarcă ceasul înapoi la mijlocul anilor 1990 sau chiar înainte de atunci.

 

Ţările baltice sunt în pericol… şi Balcanii de Vest. Putin a spus toate acestea în mod public, că vrea să creeze Rusia Mare, că vrea să se întoarcă la situaţia aşa cum era înainte, în care Rusia avea control asupra unor zone uriaşe din Europa de Est.

 

De aceea este atât de important ca noi şi aliaţii noştri să îl înfruntăm. Săptămâna viitoare ar putea fi Ucraina, dar apoi ce ţară va urma?”, a spus ministrul de Externe britanic.

 

Tarile pe care ar urma sa le atace Vladimir Putin după Ucraina. Marturia ministrului de externe al Marii Britanii

„Ar putea fi cel mai mare război din Europa de după 1945”

 

Declaraţia ministrului de Externe al Marii Britanii a venit la scurt timp după ce premierul Boris Johnson a avertizat că o invazie rusă a Ucrainei ar putea provoca „distrugerea unui stat democratic” şi că „şocul va răsuna în întreaga lume”.

 

„Toate semnele arată că planul a început deja în anumite privinţe. (…) Oamenii trebuie să înţeleagă ce ar însemna asta ca şi costuri în vieţi umane. (…) Mă tem să spun că planul pe care îl vedem este pentru ceva ce ar putea fi cel mai mare război din Europa de după 1945”, a declarat Boris Johnson.

 

Întrebat dacă o invazie a Ucrainei de către Rusia este iminentă, britanicul a răspuns: „Mă tem că asta ne arată dovezile”.

 

Potrivit celor mai recente estimări, între 169.000 şi 190.000 de soldaţi ruşi sunt masaţi la frontiera cu Ucraina, atât în Rusia cât şi în Belarus, estimare incluzându-i şi pe rebelii din estul Ucrainei.

 

 

 

 

Sursa: www.impact.ro