La o aruncare de băţ de inima oraşului, stă şi astăzi, casa în care a locuit cel mai iubit şi cunoscut povestitor român. Aici a scris întreaga sa operă: Poveştile, Povestirile şi Amintirile din copilărie, aici s-a cunoscut şi împrietenit cu Mihai Eminescu, aici şi-a petrecut anii săi de creaţie şi glorie. Într-o căsuţă mică pe care, el, iubitul povestitor Ion Creangă,  a numit-o bojdeucă. Cu timpul, a devenit un simbol al Iaşului, Bojdeuca lui Creangă fiind totodată şi primul muzeu memorial din România, deschis la 15 aprilie 1918.

Ca să ajungi la Bojdeuca lui Creangă este foarte simplu. Odată ajuns în Iaşi, oricine te poate îndruma către acest loc de poveste care păstrează şi astăzi amintirea vie a celui mai cunoscut şi iubit povestitor român.

Bojdeuca se află nu departe de centrul oraşului, în cartierul numit Ţicău, pe strada Simion Barnuţiu. Interesant şi plăcut este că însuşi aspectul acestui cartier al Iaşului a rămas fidel acelei perioade şi seamănă cu un veritabil sat românesc. Aici se şterge parcă dintr-o dată imaginea de oraş spre a face loc unei alte dimensiuni, mai simple, mai pline de curăţenie, mai aproape de copilăria sufletului. Aici parcă şi aerul este altfel.

Când iubeşti un loc, ceva din tine rămâne acolo şi se oglindeşte mereu în natură, în copaci, în dealuri, în firul de iarbă – toată viaţa acelui loc rămâne impregnată cu iubirea ta. Aşa e şi Bojdeuca – o înfăţişare vie a sufletului lui Creangă.

Rămâi surprins de frumuseţea sa simplă, cuminte, care te poartă cu gândul către expresia autentică a spiritului ţăranului român din vremea lui.

În această căsuţă mică, Ion Creangă a locuit din anul 1872 după ce fusese răspopit şi nevoit să părăsească locuinţa din incinta Mănăstirii Golia. Marele povestitor din satul Humuleşti s-a mutat aici, în camera din dreapta, având-o aproape pe Ecaterina Vartic, cea care avea să-l îngrijească până la sfârşitul vieţii.

În această căsuţă modestă, cu două camere şi un cerdac în spate, cu ferestrele cât palma, înconjurat de aproximativ douăzeci de mâte şi motani, avea să-şi adune Creangă toate visele, grijile, amintirile şi nostalgiile copilăriei petrecute în ţinuturile Neamţului, aici avea să dea viaţă personajelor sale, de la Ivan Turbincă la Stan Păţitul, de la Moş Nichifor Coţcariu la Gerilă, Ochilă, Păsări-Lăţ-Lungilă. Toate Poveştile şi Amintirile din copilărie, care ne-au încântat copilăria şi în care fiecare dintre noi ne-am regăsit, au fost scrise în căsuţa aceasta mirifică, botezată de scriitor bojdeucă.

Aici avea să-şi primească prietenii. În această căsuţă s-au înfiripat dialogurile cu Mihai Eminescu, pe care Creangă îl considera, cum şi scrie pe o carte dăruită de poet, „eminentul scriitor şi cel mai mare poet al românilor”. Aici, în 1876, Eminescu acceptă să locuiască aproape jumătate de an, „cu arme şi bagaje”, de la începutul lunii iulie până în noiembrie.

Şi tot de aici, sufletul marelui humuleştean avea să plece la ceruri în ultima zi a anului 1889, la 31 decembrie, pe când Bojdeuca aştepta s-audă glasuri de urători şi clinchet de zurgălăi.

Casa a fost păstrată şi conservată aşa cum arăta pe vremea când Ion Creangă îşi ducea aici zilele. La intrare se află o plăcuţă de piatră şi două statui ale povestitorului. Bojdeuca este o casă cu două încăperi mici, iar pentru a ajunge la ea trebuie să cobori un şir de scări, desprinse parcă şi ele din poveste, cu flori şi verdeaţă de jur împrejur. Pe vremea scriitorului, bojdeuca se afla pe o ulicioară dosnică, „plină de noroi când sunt ploi mari şi îndelungate zise şi putrede, iar la secetă gemea colbul pe dânsa”.

În partea de nord se află o prispă, unde se găseşte uşa de la intrare şi un cerdac, de unde se pot admira frumuseţile Iaşului: Ciric şi Şorogari, două zone de la marginea oraşului pline de verdeaţă, copaci şi cer senin.

Micuţa încăpere are patru ferestre cu ochiurile în formă de cruce, două se află de o parte şi de alta a uşii de la intrare, iar celelalte două pe partea opusă a casei. Acoperişul bojdeucii din draniţă, făcut în formă de solzi de peşte din scânduri mici de brad, este însufleţit de un horn.

Bojdeuca a păstrat forma şi toate obiectele pe care le folosea Creangă. Mobilierul este din lemn şi simplu, iar pe duşumea, pe pat şi pe pereţi sunt întinse preşuri ţesute. Cămăruţa din dreapta a fost locul în care scriitorul şi-a conceput opera sa literară, iar în camera din stânga dormea şi se desfăta cu bucatele din străchini.

În anul 1918, la bojdeucă s-a înfiinţat Primul Muzeu memorial din România, ca omagiu adus celor doi mari scriitori ai neamului românesc: Ion Creangă şi Mihai Eminescu, moment în care bojdeuca a fost deschisă publicului. De atunci şi până astăzi, Bojdeuca lui Creangă îşi aşteaptă vizitatorii pentru a le spunea povestea marelui nostru Ion Creangă, pentru a te duce într-o lume de poveste şi a uita pentru o clipă de grijile „de afară”. De la inaugurare şi până astăzi au avut loc mai multe restaurări şi reorganizări ale casei şi muzeului, însă de fiecare dată s-a păstrat autenticitatea casei. Restaurările au avut drept scop îmbunătăţirea bojdeucii cu documente şi lucruri specifice de pe vremea scriitorului, de care să ne bucurăm noi ca simpli vizitatori, şi pentru a rămâne vie casa celui mai iubit povestitor român.

În exterior este amplasat un amfiteatru cu băncuţe de lemn, în aer liber, de 250 de locuri, construit în perioada 1984-1989 şi inaugurat la 11 iunie 1989. Tot atunci a fost inaugurată clădirea care adăposteşte expoziţia documentară referitoare la viaţa şi opera lui Creangă şi biblioteca.

În clădirea nouă sunt expuse cărţi, fotografii şi documente care fac o incursiune în trecut pe drumul vieţii lui Ion Creangă, de la şcoala primară din Humuleşti, la preot, învăţător şi activitatea de scriitor.

Astfel că pot fi văzute: Bucoavna, adică unul din primele abecedare; fotografia originală a scriitorului; cărţi care au aparţinut „seminaristului” Ion Creangă; manualele didactice originale alcătuite de Ion Creangă; publicaţii, reviste, ediţii care valorifică viaţa şi opera lui Ion Creangă.

Bojdeuca lui Creangă este, fără îndoială, un loc care merită văzut, un simbol nu doar al Iaşului, ci al întregii ţări, pentru că se identifică cu oglinda autentică a valorilor specifice româneşti. Bojdeuca este „străjuită” de muzeografi inimoşi, care şi-au luat în serios rolul de povestitori şi care, cu harul lor, transmit oricui păşeşte pragul bojdeucii o voioşie binefăcătoare şi molipsitoare.