S-a întâmplat pe 9 septembrie

2004 - A fost lansată prima rachetă ecologică, un vehicul construit de 12 specialişti români, pentru competiţia internaţională lansată de Fundaţia Americană „X-Prize” din St. Louis. Denumită „Demonstrator 2B”, racheta foloseşte drept combustibil apă şi oxigen, fiind considerată ecologică în proporţie de 100%. Acest prim zbor a durat 42 de secunde.
1999 - Adunarea Deputaţilor a ratificat “Tratatul de Interzicere a Testelor Nucleare (CTBT)”, tratat ratificat ulterior şi de Senatul României.
1992 - A murit Margareta Sterian, pictoriţă, scriitoare, traducătoare (n.16.03.1897).
1992 - A murit Margareta Sterian, pictor, ceramist, artist decorator şi poetă (n.16.03.1897).
1984 - A murit Yilmaz Guney, regizor, scenarist, actor şi producător turc (”Speranţa”, ”Sărmanii”, ”Zidul”) (n.01.04.1937).
1981 - A murit Jacques Lacan, psiholog şi psihanalist francez (n.13.04.1901).
1976 - A murit Mao Zedong, şef al statului chinez (1949–1959), preşedinte al Partidului Comunist(1943–1976); a fost iniţiatorul, în anii 60, al doctrinei maoiste caracterizată prin cultul personalităţii şi printr–un voluntarism exacerbat (n.26.12.1893).
1970 - S-a născut Macy Gray, cântăreaţă R&B americană.
1970 - S-a născut Dray (Andre Weston), rapper american (Das EFX).
1963 - S-a născut Peter Noone, basist britanic (Cross).
1960 - S-a născut, la Londra, actorul britanic Hugh Grant (“Four Weddings and a Funeral”, “Sense and Sensibility”).
1952 - S-a născut Dave Stewart, membru britanic al formaţiei “Eurythmics”.
1949 - S-a născut Larry Stabbins, saxofonist, flautist şi compozitor britanic (Working Week).
1947 - S-a născut Freddy Weller, vocalist, chitarist şi compozitor american (Paul Revere & The Raiders).
1946 - S-a născut Billy Preston, vocalist, pianist şi compozitor american.
1946 - S-a născut Trevor Leslie Oakes, chitarist britanic (Showaddywaddy).
1946 - S-a născut Doug Ingle, vocalist, clăpar şi compozitor american (Iron Butterfly).
1945 - S-a născut Dee Dee Sharp (Dione LaRue), cântăreaţă americană.
1942 - S-a născut Luther Simmons, vocalist american (Main Ingredient).
1942 - S-a născut Inez Foxx, cântăreaţă americană.
1941 - S-a născut Russell Hardy, pianist britanic (Kilburr & The High Roads).
1940 - S-a născut Joe Negroni, vocalist american (Frankie Lymon & The Teenagers).
1931 - A murit poeta Matilda Cugler-Poni (n.02.04.1851).
1911 - A fost efectuată prima cursă poştală cu avionul în Europa.
1908 - S-a născut scriitorul italian Cesare Pavese (jurnalul “Meseria de a trăi”) (m.27.08.1950).
1901 - A murit pictorul francez şi litografistul Henri de Toulouse-Lautrec; a abordat o mare varietate de genuri, de la desen, la gravură şi pastel, fiind cel care a realizat afişele unor spectacole pentru celebrul “Moulin Rouge” (n.24.11.1864).
1901 - A murit Henri de Toulouse–Lautrec, pictor şi litograf francez post–impresionist ce a avut un rol important în dezvoltarea artei afişului modern (picturile “Jane Avril”, “Yvette Guilbert”) (n.24.11.1864).
1898 - A murit scriitorul francez Stephane Mallarmé (n.18.03.1842).
1878 - Pe baza propunerii Consiliului de Miniştri, domnitorul Carol I a adoptat titlul de “Alteţă regală”, titulatură recunoscută ulterior pe plan internaţional (9/21).
1861 - S-a născut actriţa Agatha Bârsescu; a fost prima actriţă româncă prezentă pe scenele teatrelor din Viena, apoi şi din America (roluri în piesele: “Medeea”, “Antigona” de Sofocle, “Maria Stuart” de Schiller) (m.22.11.1939).
1828 - S-a născut scriitorul rus Lev Nikolaevici Tolstoi, unul dintre cei mai importanţi romancieri ai literaturii universale (“Anna Karenina”, “Război şi pace”) (m.20.11.1910).
Cea mai veche branza din lume, descoperita langa mumii
Oamenii de stiinta germani au descoperit cea mai veche branza din lume. E
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...















