S-a întâmplat pe 6 aprilie 2014
2002 - A murit prozatorul Petru Dumitriu (romane: “Cronică de familie”, “Incognito”, “Omul cu ochi cenuşii”; teatru: “Preludiu la Electra”, “Greşeala sau Procurorul Timpului”) (n.08.05.1924).
2000 - A murit Sorin Moisescu, preşedinte al Curţii Supreme de Justiţie şi procuror general al României.
1999 - NATO respinge ca insuficientă propunerea de încetare a focului făcută de preşedintele iugoslav, Slobodan Miloşevici. Aviaţia NATO bombardează regiunea capitalei provinciei Kosovo, Priştina.
1998 - Secţia Militară a Curţii Supreme de Justiţie a început procesul generalilor Victor Athanasie Stănculescu şi Mihai Chiţac, acuzaţi de omor deosebit de grav şi tentativă la omor deosebit de grav, în legătură cu reprimarea manifestanţilor timişoreni, în decembrie 1989.
1994 - Pe aeroportul din capitala ruandeză Kigali se prăbuşeşte un avion care-i avea la bord pe preşedintele Ruandei, Juvenal Habyarimana, şi pe omologul său din Burundi, Cyprien Ntaryamira, ca urmare a unui atac cu rachete. Toţi cei 12 pasageri ai avionului sunt ucişi. După atentat, întreaga ţară intră într-un război civil, de mai multe luni, care provoacă, conform estimărilor ONU, aproximativ 1,5 milioane de victime.
1992 - A murit Isaac Asimov, scriitor american de origine rusă, cel mai mare autor de SF (“Odiseea spaţială 2001”) (n.02.01.1920).
1992 - A început asediul oraşului Sarajevo de către armata sîrbă condusă de Slobodan Miloşevici. În aceeaşi zi, Comunitatea europeană recunoştea independenţa Bosniei-Herţegovina.
1990 - Ion Raţiu este ales preşedinte al PNŢCD.
1984 - A murit poetul Virgil Carianopol (n.29.03.1908).
1973 - Are loc premiera filmului “Veronica”, o feerie muzical-coregrafică în regia Elisabetei Bostan (actori: Lulu Mihăescu, Margareta Pîslaru, Dem Rădulescu).
1973 - S-a născut scriitoarea Rhea Cristina (“22 de martori la destin”).
1971 - A murit Igor Fiodorovici Stravinski, compozitor, pianist şi dirijor rus, naturalizat francez, apoi american, unul dintre corifeii muzicii moderne (operele: “Privighetoarea”, “Mavra”; muzică pentru balet: “Pulcinella”, “Orfeu”, “Vulpea”; oratoriul “Oedipus Rex”, “Simfonia psalmilor”; balada sacră “Abraham şi Isaac”) (n.17.06.1882).
1971 - The Rolling Stones anunţă înfiinţarea propriei case de discuri, The Rolling Stones records.
1968 - Declaraţia guvernului român de solidaritate cu lupta poporului vietnamez.
1968 - Echipa masculină de handbal “Steaua” Bucureşti cucereşte Cupa Campionilor Europeni.
1962 - S-a născut Michael Damian, cântăreţ, clăpar, compozitor şi actor american.
1962 - S-a născut Stan Cullimore, chitarist, vocalist şi compozitor britanic (The Housemartins).
1954 - Începe procesul intentat lui Lucreţiu Pătrăşcanu, care se va termina la 13.04.1954 şi în urma căruia este condamnat la moarte.
1952 - S-a născut Patrick Hernandez, cântăreţ şi compozitor belgian.
1949 - Biroul Politic al CC al PCUS adoptă hotărîrea “cu privire la deportarea de pe teritoriul RSS Moldoveneşti a chiaburilor, foştilor moşieri, marilor comercianţi, complicilor ocupanţilor germani, persoanelor care au colaborat cu organele de poliţie germane şi româneşti, a membrilor partidelor şi organizaţiilor profasciste, a gardiştilor albi, a membrilor sectelor ilegale şi a familiilor lor”.
1947 - S-a născut Tony Connor, baterist britanic (Audience, Jackson Heights, Hot Chocolate).
1944 - S-a născut Michelle (Holly) Gilliam Phillips, vocalistă americană (Mamas & Papas).
1943 - S-a născut Julie Rogers (Julie Rolls), cântăreaţă britanică.
1941 - Germania, Italia şi Ungaria atacă Iugoslavia. Trupe germane invadează Grecia, venind în sprijinul armatei italiene.
1941 - S-a născut naistul Gheorghe Zamfir, membru al Societăţii Compozitorilor din Franţa din anul 1972.
1938 - S-a născut Hedy West, cântăreaţă, chitaristă şi compozitoare americană.
1938 - S-a născut Merle Haggard, cântăreţ, chitarist, violonist şi compozitor country american.
1933 - S-a născut scriitoarea Maria Toth (“Douăzeci de ani de dragoste”, “Dincolo de prag”).
1930 - S-a născut Alexandru George, critic, istoric literar, prozator şi traducător.
1929 - S-a născut André Previn, dirijor, compozitor şi pianist american. A fost dirijor şef şi director muzical al “London Symphony Orchestra”.
1927 - S-a născut Gerry Mulligan, saxofonist, compozitor şi şef de orchestră de jazz american.
1919 - România şi Cehoslovacia stabilesc relaţii diplomatice.
1917 - SUA declară război Germaniei.
1912 - A murit poetul italian Giovanni Pascoli, excelent exeget al operei lui Dante (volumele de poezie “Cântece din Castelvecchio”, “Poeme italice”) (n.31.12.1855).
1907 - S-a născut Bogdan Amaru, prozator, dramaturg şi eseist (m.27.10.1936).
1901 - S-a născut compozitorul Paul Jelescu (“Suită de colinde”, “Sonată în stil clasic”, “Leagănul”).
1877 - Este publicat Decretul prin care armata română este mobilizată. Trupele române ocupă poziţii de apărare la Dunăre.
1874 - Instituirea, la Bucureşti, a “Comisiunii monumentelor publice”.
1829 - A murit Niels Henrik Abel, matematician norvegian, pionier în dezvoltarea unor ramuri ale matematicilor moderne (n.05.08.1802).
1826 - S-a născut pictorul simbolist francez Gustave Moreau (“Jupiter şi Semele”, “Atenienii eliberaţi de Minotaur”, “Licornii”) (m.18.04.1898).
1795 - Apare prima carte românească de matematică, “Aritmetica”, tipărită în Moldova şi datorată episcopului de Hotin, Amfilohie.
1749 - Constantin Mavrocordat aboleşte şerbia în Moldova, prin redefinirea statutului vecinilor, care nu mai sunt consideraţi robi, ci ţărani fără pămînt. Anterior, la 05.08.1746, se instituise aceeaşi reformă în Muntenia, desfiinţînd rumânia.
1528 - A murit Albrecht Dürer, gravor şi pictor renascentist german (n.21.05.1471).
1520 - A murit pictorul Raffaelo Sanzio (n.06.04.1483).
1199 - A murit Richard I Inimă de Leu, rege al Angliei în perioada 1189-1199, participant la cea de-a treia cruciadă (1189-1192); simbol al cavalerului medieval, gloria lui s-a răspândit prin legende (n.08.09.1157).
Untul de arahide poate controla glicemia si apetitul, conform unui studiu recent. Un
În ultimii ani, industria cazinourilor online a evoluat semnificativ, iar una dintre
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!