S-a întâmplat pe 5 octombrie

2006 - În zilele de 5 şi 6 octombrie Agenţia Spaţială Română a marcat “Săptămâna mondială a spaţiului cosmic”. Organizată sub egida Academiei Române, manifestarea a avut ca scop dezvoltarea relaţiilor de cooperare internaţională în domeniul spaţial.
2003 - A murit simbolul rezistenţei anticomuniste, Elisabeta Rizea. S-a opus cu vehemenţă instaurării regimului comunist, iar soţul său a făcut parte din grupele de rezistenţă anticomunistă din Făgăraş, conduse de colonelul Arsenescu. A fost declarată "duşman al poporului" (a refuzat să-i predea Securităţii pe rebelii anticomunişti reuniţi sub comanda lui Arsenescu). A fost închisă ani la rând, torturată. A fost la un pas de moarte, dar nu a suflat un cuvânt (n.28.07.1912).
2002 - A murit Brigitte Massin, muzicolog francez (n.1925).
2001 - A fost înfiinţată Jandarmeria Montană. Primul pluton de jandarmi montani, format din 30 de profesionişti în căţărare, lupte şi acţiuni de salvare, a început să patruleze traseele Buşteni, Azuga şi Sinaia.
2000 - Căderea regimului lui Slobodan Milosevic.
1983 - Liderul sindicatului polonez „Solidaritatea”, Lech Walesa a primit Premiul Nobel pentru Pace.
1978 - A murit etnomuzicologul Vasile Dinu (n.25.02.1927).
1978 - Scriitorul american Isaac Bashevis Singer a primit premiul Nobel pentru literatură.
1962 - „The Beatles”, grupul britanic ce a revoluţionat muzica, a lansat primul hit „Love Me Do”.
1949 - S-a născut B.W. Stephenson, cântăreţ şi compozitor american (m.28.04.1988).
1947 - Formarea Kominformului (Centrul de Informaţii al Comunismului Internaţional).
1938 - A murit Demostene Russo, istoric, specialist în bizantinologie şi critica textelor (n.22.01.1869).
1937 - S-a născut poetul Ioanid Romanescu (m.20.03.1996).
1936 - S-a născut George Jones Jr., cântăreţ american.
1936 - S–a născut dramaturgul Václav Havel, fost preşedinte al Republicii Cehe. Membru fondator al Forumului Civic, el desfăşoară timp de 20 de ani o activitate disidentă care a provocat, în 1989, prăbuşirea regimului comunist în Republica Socialistă Cehoslovacă (“Petrecerea din grădină”, “Audienţa”, “Vernisaj”).
1908 - Austria a anexat Bosnia–Herţegovina.
1902 - S–a născut poetul, prozatorul şi ziaristul Zaharia Stancu (“Desculţ”, “Ce mult te–am iubit”, “Şatra”, “Poeme cu lună”) (m.05.12.1974).
1897 - A apărut, la Bucureşti, revista enciclopedică săptămânală „Albina”.
1881 - S-a născut Barbu Lăzăreanu, istoric, critic literar şi bibliograf (m.19.01.1957).
1864 - S–a născut Louis Lumičre om de ştiinţă, inventator, realizator şi producător francez. Împreună cu fratele său, Auguste (19.10.1862–10.04.1954), brevetează la 13.02.1895 „cinematograful Lumičre” (m.06.06.1948).
1859 - S-a născut Gheorghe Popovici, pictor şi desenator. În 1926, a realizat picturile murale la Palatul Metropolitan din Iaşi (m.24.02.1933).
1830 - A murit Dinicu Golescu, memorialist (“Însemnare a călătoriii mele, Constantin Radovici din Goleşti”, “Scrieri”) (n.07.02.1777).
1829 - S-a născut Chester Arthur, cel de-al 22-lea presedinte al SUA (1881-1885) (m.18.11.1886).
1817 - A murit Tadeusz Kosciuszko, erou al luptei pentru independenţa naţională în Polonia (n.04.02.1746).
1713 - S-a născut filosoful, prozatorul, dramaturgul şi criticul de artă francez Denis Diderot, personalitate de prim plan a culturii franceze din epoca Luminilor, principalul iniţiator şi redactor al Enciclopediei franceze ("Jacques fatalistul”, "Călugăriţa”, "Paradox despre actorul de comedie”, "Visul lui d`Alembert”) (m.31.07.1784).
Cea mai veche branza din lume, descoperita langa mumii
Oamenii de stiinta germani au descoperit cea mai veche branza din lume. E
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...















