Firmele care vor contribui la construirea Unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă vor crea cel puţin 16.000 locuri de muncă directe în industria naţională pentru finalizarea acestui proiect, potrivit unei analize a Asociaţiei Forumul Atomic Român (ROMATOM), care estimează că 47 de societăţi româneşti, private sau de stat, au capabilităţile necesare implicării în realizarea acestor unităţi.
Memorandumul de Înţelegere privind dezvoltarea, construcţia, operarea şi dezafectarea Unităţilor 3 şi 4 de la Centrala Nuclear Electrică (CNE) Cernavodă a fost parafat, luni, între Nuclearelectrica şi China General Nuclear Power Corporation. Memorandumul este parte a strategiei guvernamentale de continuare a Proiectului Unităţile 3 şi 4 CNE Cernavodă prin organizarea unei proceduri de selectare de investitori şi stabileşte direcţiile viitoarei cooperări între cele două companii.
‘Semnarea Memorandumului de Înţelegere dintre Nuclearelectrica şi China General Nuclear Power Corporation reprezintă un pas important pentru sectorul energetic românesc. Practic, se va intra în faza finală a procedurii de selecţie, fază care presupune negocierea şi finalizarea Acordului Investitorilor şi ale Actului Constitutiv în vederea înfiinţării noii companii de proiect pentru construcţia şi finalizarea Unităţilor 3 şi 4 CNE Cernavodă’, a declarat Marius Gheorghiu, directorul General al Elcomex Iea, compania care deţine preşedinţia ROMATOM.
Potrivit ROMATOM, finalizarea Proiectului Unităţilor 3 şi 4 de la CNE Cernavodă va contribui la creşterea securităţii energetice a României, reducerea emisiilor de carbon şi asigurarea unei energii electrice la preţuri suportabile pentru consumatori.
În acelaşi timp, se va înregistra o revigorare semnificativă a mediului economic şi de afaceri autohton, prin implicarea industriei naţionale din domeniile producţiei de echipamente şi componente, construcţiilor, montajului şi al ingineriei în execuţia şi operarea noilor unităţi.
‘Rolul energiei nucleare este semnificativ în protecţia mediului, două unităţi nucleare de la Cernavodă contribuind la reducerea emisiilor de dioxid de carbon cu circa 12.000.000 tone CO2/an, care altfel s-ar produce prin arderea combustibililor fosili. Totodată, aportul energiei nucleare prin construirea a două noi unităţi la Cernavodă consolidează securitatea energetică la nivel naţional şi regional’, spune ROMATOM.
În prezent, cele 130 de reactoare nucleare, existente în 14 dintre statele membre, generează aproximativ 30% din electricitatea produsă la nivelul Uniunii Europene, reprezentând 50% din electricitatea cu emisii reduse de carbon, la nivelul UE.
În 2001, un număr de 14 companii cu capital privat sau de stat, precum şi două asociaţii non-guvernamentale, au decis constituirea Forumului Atomic Român. În prezent, ROMATOM numără peste 30 de membri. Asociaţia are drept scop promovarea utilizării în scopuri paşnice a energiei nucleare în România şi susţinerea programului nuclear naţional, precum şi coordonarea tuturor activităţilor asumate prin aderarea şi participarea Asociaţiei la FORATOM — Forumul Atomic European.