România are unele din cele mai mici preţuri din Uniunea Europeană la apelurile naţionale pe telefoanele mobile, cu un tarif mediu pe minut de 2,2 eurocenţi, fiind depăşită doar de Lituania, cu 1,9 eurocenţi, relevă o analiză a Comisiei Europene, care atrage atenţia asupra diferenţelor considerabile între tarifele pentru apelurile mobile interne la nivelul blocului comunitar.

Executivul UE precizează că utilizatorii telefoniei mobile plătesc tarife extrem de diferite pentru aceleaşi servicii, raportul între preţuri la nivel comunitar putând fi şi de 1 la 8, potrivit unui comunicat transmis marţi.

Cea mai mare diferenţă vizează apelurile mobile naţionale. Astfel, între Lituania, ţara cu cele mai mici tarife (o medie de 1,9 eurocenţi pe minut), şi Olanda, ţara cu cele mai mari tarife (14,7 eurocenţi), există o diferenţă de 774%.

Printre ţările cu tarife mai mici se mai numără Letonia (3,5 eurocenţi), Bulgaria (4,4 eurocenţi), Polonia (4,6 eurocenţi), Estonia şi Ungaria (fiecare cu 6 eurocenţi).

La polul opus al clasamentului, Olanda este urmată de Luxemburg (14,6 eurocenţi), Belgia (13,8 eurocenţi), Malta şi Spania (fiecare cu 13 eurocenţi).

Tariful mediu pe minut la nivelul Uniunii Europene este de 9,1 eurocenţi.