Autorităţile de la Bruxelles au venit cu norme dure antipoluare. Acum, Parlamentul European se pregăteşte să ducă lucrurile şi mai departe de atât.
Mulţi experţi atrag atenţia că poluarea de la nivelul planetei a atins cote extrem de mari. Este, aşadar, nevoie de soluţii. Iar producătorii auto, strânşi cu uşa de autorităţi, au venit cu soluţia: maşini electrice şi hibride, care au un nivel scăzut de gaze cu emisii de seră sau chiar deloc.
Autorităţile de la Bruxelles le-au impus deja producătorilor respectarea unor norme stricte anti-poluare pentru toate modelele care vor fi comercializate începând din 2021. Toţi constructorii trebuie să se conformeze, dar este doar prima etapă din acest luptă dusă contra poluării.
Parlamentul European se pregăteşte deja de a doua etapă.
Ce se întâmplă cu maşinile diesel şi pe benzină
Parlamentul European a prezentat un proiect de rezoluţie care-i vizează pe toţi producătorii auto. Acesta prevede că, până în 2040, toate maşinile comercializate în UE să aibă zero emisii CO2. Asta înseamnă că dispar complet din liniile de producţie maşinile diesel şi pe benzină.
Planul Verde, aşa cum e denumită strategia Comisiei Europene, prevede investiţii şi scheme de susţinere în valoare de o mie de miliarde de euro. UE îşi propune ca, până în 2050, să devină neutră din punct de vedere al gazelor cu efect de seră.
Ciprian Ioana
Ciprian Ioana
09:50 19.01.2020

Ce prevede, concret, documentul?
Proiectul de rezoluţie al Parlamentului European vorbeşte de introducerea unui nou standard de poluare începând cu 2025 – EURO 7. Parametrii vor fi stabiliţi în perioada următoare pentru noul standard care va fi impus atât autoturismelor, vehiculelor comerciale, dar şi camioanelor. Evident că această strategie nu se va dovedi una uşoară pentru toţi membrii UE.
Se menţionează în proiectul de rezoluţie că unele state membre vor fi nevoite să ia măsuri mai drastice pentru a se alinia cu normele până la termenul limită.
Rezoluţia nu este lege
De precizat că, deocamdată, Planul Verde e la stadiul de proiect de rezoluţie. Adică, din punct de vedere juridic, nu are deocamdată putere de lege. Dar direcţia e clară şi e de aşteptat ca toate prevederile să fie asumate şi prin lege chiar în această săptămână.
„(…) pentru un viitor prosper, modern, competitiv şi neutru din punct de vedere influenţelor climatice, toate autoturismele noi introduse pe piaţa UE trebuie să aibă emisii zero începând cu anul 2040 pentru a îndeplini obiectivele privind atingerea neutralităţii climatice în 2050 şi solicită un cadru politic coerent şi proiecte de tranziţie care să sprijine acest lucru”
Rezoluţie PE
Rezoluţia urmează să fie votată chiar miercuri, 15 ianuarie. Planurile autorităţilor de la Bruxelles se întind pe zeci de ani.
Comisia Europeană, condusă de Ursula von der Leyen, a prezentat încă pe 11 decembrie documentul strategic ”The European Green Deal”, o comunicare ce stabileşte cele mai ambiţioase ţinte anti-poluare din istorie. Documentul arată că executivul european vrea ca UE să devină până în 2050 neutră din punct de vedere al gazelor cu efect de seră.
De asemenea, Comisia vrea ca până în 2050 creşterea economică să fie decuplată de utilizarea resurselor naturale.
Sursa: www.playtech.ro