În lume, există câteva state unde se conduce pe banda din stânga a drumului. E o convenţie stabilită prin lege şi e mai răspândită decât te-ai aştepta, care au adoptat această regulă.

Azi, puţini mai ştiu sau mai dau importanţă motivului pentru care este aleasă banda din stânga sau din dreapta pentru direcţia de mers. În prezent, condusul pe banda din stânga e convenţie stabilită prin lege în 76 de state şi teritorii.

În timp ce pentru noi este anapoda să mergi pe partea stângă a drumului şi cu greu te obişnuieşti să te raliezi societăţii atunci când mergi în Regatul Unit sau Japonia, ideea este mai veche decât te-ai aştepta.

Romanii preferau să meargă pe partea stângă

Dovezile istorice ne duc până în Roma Antică, atunci când romanii (de regulă, cei de rang înalt) îşi dirijau caii cu mâna stângă, în timp ce dreapta o păstrau pentru mânuirea armelor. Probabil şi atunci, dreptacii erau dominanţi în societate aşa că mâna dreaptă trebuia să fie mereu liberă pentru a te apăra în cazul în care erai atacat.

Asta înseamnă că şi mersul era orientat pe partea stângă a drumului.

Practica s-a păstrat şi în Evul Mediu, pe la unele curţi europene, dar abia în 1773, guvernul britanic a dat o lege prin care se stabilea ca sensul de mers să fie doar pe partea stângă. Era valabil mai mult pentru trăsuri, care erau tot mai numeroase în oraşe. Circulaţia pietonală nu era restricţionată, dar era, cumva, de la sine înţeles. Prin urmare, convenţia a fost stabilită cu mult înaintea apariţiei automobilelor.

Francezii l-au crezut pe Napoleon că pe dreapta e mai bine

La începutul secolului al XIX-lea, Franţa post-revoluţionară (după Revoluţia Franceză, n.r.), pleda mai degrabă pentru mersul pe partea dreaptă. Motivele sunt incerte, dar ştim că francezii şi englezii au fost precum americanii şi ruşii, mai târziu, adică mereu în contradicţie. Dacă unii făceau un pas într-o direcţie, ceilalţi trebuiau să o ia în sensul opus.

Mai există un argument, mai plauzibil: Napoleon Bonaparte era stângaci, iar el ar fi stabilit ca tactică militară călăritul pe partea dreaptă. Era exact opusul tacticii romane. Fiind stângaci, îi era mai uşor să se bazeze pe mâna dreaptă ca să-şi dirijeze calul, iar stânga pentru a purta sabia.

Cum era de aşteptat, atât Franţa, cât şi Marea Britanie şi-au exportat normele de condus şi în colonii. Este unul dintre motivele pentru care actualele ţări unde se merge pe partea stângă, sunt şi foste colonii britanice sau franceze (mai puţin Japonia).

Pe americani i-a interesat siguranţa

În Statele Unite ale Americii, mersul pe partea dreaptă datează din secolul al XVIII-lea, epoca de aur a trăsurilor şi a diligenţelor, când vehiculele cu tracţiune animală deţineau supremaţia.

De regulă, fiecare trăsură comercială era trasă de mai multe perechi de cai, una în faţa celeilalte, dar cel care-i dirija stătea pe partea stânga. Mâna dreaptă era folosită pentru a controla mai bine caii de căpăstru.

Cu timpul, în SUA s-a stabilit convenţia mersului pe partea dreaptă pentru că aveai mai multă vizibilitate pentru banda din sens invers şi se evitau astfel accidentele.

Regula s-a păstrat şi după apariţia şi răspândirea automobilelor. În Marea Britanie, Franţa şi SUA, convenţia a rămas aşa cum fusese stabilită pe vremea trăsurilor.

După cum observi, regula are la bază preferinţa fiecăruia, dar, pe măsură ce numărul căruţelor şi apoi, al automobilelor s-a mărit, autorităţile din toate ţările şi teritoriile au considerat necesară stabilirea unei convenţii. Dar, nu se poate spune că s-a ales obiectiv stânga sau dreapta.

În condiţiile în care, pe la începutul secolului XX, cele mai multe maşini proveneau din Occident, convenţia a fost stabilită şi în funcţie de configurarea acelor automobile.

De multe ori, autorităţile se luau după vecinii geografici. Este cazul Samoa, care a trecut peste noapte de la mersul pe stânga la cel pe dreapta în 2009, fără să se stea prea mult pe gânduri.

Sursa:www.playtech.ro