Pompierii militari din cadrul ISU Prahova au intervenit, miercuri după-amiază, pentru stingerea unui incendiu  izbucnit la o fermă de animale din oraşul Mizil.

Incendiul a izbucnit la o fermă de animale, de pe strada Fefelei, din Mizil. „Incendiul se manifesta pe o suprafaţă de aproximativ 400 mp”, a anunţat ISU Prahova. La locul evenimentului au acţionat cinci autospeciale de lucru cu apa şi spumă.

Potrivit ISU Prahova, focul a surprins în interior mai mulţi cai de rasă, vaci şi porci.

Proprietarul fermei de animale susţine că, în momentul izbucnirii focului, în interior se aflau 150 de porci şi 100 de vaci şi viţei, care au ars.

La ora 18.00, patru autospeciale de pompieri s-au retras la bază, la locul incendiul rămânând două autospeciale care lucrează în continuare, deoarece la fermă sunt depozitate cantităţi mari de fân.

FOTO si VIDEO ISU Prahova