Furnizarea de apă caldă şi încălzire în sistemul centralizat va fi oprită, joi, până la ora 16.00, pentru ploieştenii care locuiesc pe străzi din centru şi din cartierele Republicii şi Andrei Mureşanu.
Veolia Energie Prahova a transmis o informare în care detaliază care vor fi zonele vizate de această măsură: "Veolia Energie Prahova anunţă executarea unui set de lucrări de intervenţie controlată la reţeaua primară de termoficare în perimetrul cartierelor Republicii, Andrei Mureşeanu şi zona centrală, pentru ziua de 22 noiembrie 2018. Astfel, în cursul zilei, furnizarea cu apă caldă şi încălzire va fi întreruptă în intervalul orar 08.00 -16.00, pentru blocurile arondate punctelor termice 2,4,5,6,7,12 Republicii, 16 Malu Roşu, 3, 4, 8, 9 Centru, 1-23 August şi 12-23 August în perimetrul străzilor: B-dul Republicii, Constantin Brezeanu, Andrei Mureşeanu, Intrarea Polux, Intrarea Castor, Carpaţi, Ion Maiorescu, G-ral Vasile Milea, Griviţei, Emile Zola, Ştefan Greceanu, Basarabilor, Erou Călin Cătalin"
Reprezentanţii societăţii precizează că echipele Veolia Energie Prahova vor lucra în mod dedicat la desfăşurarea acestor lucrări pentru minimizarea intervalului de întrerupere în furnizarea cu apă caldă şi încălzire, iar în funcţie de derularea intervenţiilor există posibilitatea ca la o parte din punctele termice să se reia furnizarea cu apă caldă şi încălzire înaintea timpului estimat (după aproximativ 4 ore)
"Pentru detalii legate de stadiul lucrărilor şi alte informaţii, consumatorii pot contacta Centrul de Apel non–stop al Veolia Energie Prahova, la nr. 0 800 800 255 (gratuit, reţeaua Telekom) şi 0244 408 888 (tarif normal, orice reţea de telefonie fixă sau mobilă). Ne cerem scuze consumatorilor din zona afectată pentru disconfortul creat şi îi asigurăm că echipele noastre depun toate eforturile pentru finalizarea cât mai rapidă a acestor lucrări", au mai transmis reprezentanţii companiei.