Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunţat joi că a prevăzut în bugetul pentru acest an sumele necesare realizării proiectele aflate în pregătire, precum autostrăzile Comarnic - Braşov şi Târgu Mureş - Iaşi, dar şi pentru proiecte în derulare, precum centura Bucureştiului.

Această reacţie vine după Digi 24 a relatat că Ministerul Transporturilor a scos de pe lista priorităţilor unele lucrări de infrastructură, precum autostrăzile Comarnic-Braşov şi Târgu Mureş - Iaşi.

Anunţul vine după ce, joi, la sediul CNAIR, a avut loc o întâlnire între ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, directorul general al CNAIR, Ştefan Ioniţă, şi reprezentanţii direcţiilor regionale.

În cadrul întâlnirii au fost discutate obiectivele companiei şi bugetele alocate lucrărilor pentru acest an. 

Potrivit companiei de drumuri, sunt asigurate sursele de finanţare pentru toate proiectele cuprinse în actualul program de guvernare, iar proiectele aflate în faza de execuţie sunt prioritare.

Totodată, ar exista sume alocate şi pentru proiectele în pregătire precum autostrăzile Comarnic – Braşov şi Târgu Mureş – Iaşi sau drumul de mare viteză Ploieşti - Paşcani, la capitolul ”Alte cheltuieli de investiţii”.

În proiectul de buget al Ministerului Transporturi pentru acest an, la capitolul respectiv apare o sumă totală propusă de 1,935 miliarde lei.

Suma respectivă ar acoperi cheltuielile pentru elaborarea studiilor de prefezabilitate şi de fezabilitate, dar şi a cheltuielilor pentru obţinerea avizelor, autorizaţiilor şi acordurilor.

În plus, pentru actuala centură a Capitalei este prevăzută suma de 106,2 milioane lei din fonduri externe nerambursabile - Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM), susţine CNAIR.

Pentru realizarea centurii de sud, la nivel de autostradă, este prevăzută suma de cinci milioane lei lei pentru un contract de consultanţă, în vederea acordării de asistenţă tehnică, financiară şi juridică, pentru proiectul de concesiune.

Pentru realizarea pasajului suprateran suprateran de la Domneşti, de pe centura Capitalei, sunt prevăzute credite bugetare de 5 milioane lei şi credite de angajament necesare semnării contractului în valoare de 146,49 milioane lei.

În proiectul de buget al Guvernului pentru acest an, Ministerul Transporturilor are unul dintre cele mai mari bugete, de 13,76 miliarde lei, în creştere cu 60,3% faţă de nivelul preliminat pentru 2016, însă nivelul fondurilor depinde de absorţia de bani europeni, în condiţiile în care pentru proiecte cu finanţare din fonduri UE sunt alocate 8,3 miliarde lei, cu 177% mai mult faţă de anul trecut.