Partea a doua a şedinţei extraordinare a Consiliului Local Ploieşti a degenarat într-un scandal care ar fi putut duce la adevărate bătăi. Şi asta, în ciuda faptului că, normele legale cer ca şedinţa să se desfăşoare cu anumite reguli de disciplină şi ordine.
Anunţul Georgianei Popa, directorul interimar al Direcţiei Juridice, că a acordat aviz negativ proiectului prin care mărcile sunt cedate asociaţiei Petrolul 52 a degenerat într-un scandal de amploare, nimeni neintervenind în calea suporterilor furioşi. Supoterii au cerut demisia primarului Dobre şi a întregului Consiliu Local Ploieşti, neînţelegând că forţa şi presiunile publice nu au rezolvat niciodată o asemenea problemă...
„Considerăm că este necesară o evaluare a mărcii de către specialişti în domeniu sau de către evaluatori autorizaţi pentru stabilirea unei juste valori, astfel încât să nu existe suspiciuni de legalitate privind prejudicierea bugetului local. Aceste aspecte mi le întemeiez pe ordinul 1917 pe 2005 privind aprobarea normelor metodologice privind organizarea şi conducerea contabilităţii instituţiilor publice”, a spus Georgiana Popa. Un punct de vedere al unui jurist care a asistat la episoadele în care patru colege ale sale s-au trezit trimise în judecată pentru abuz în serviciu în speţe privind Petrolul. Iar două dintre ele, Oana Iacob şi Iulia Alexandru au fost şi condamnate în primă instanţă la trei ani cu suspendare, pentru că au vizat de legalitate diverse hotărâri privind Petrolul. Nu vrem să atragem simpatie pentru juristele primariei, dar vă mai spunem doar că scandalul Petrolul a trimis-o pe Iulia Alexandru la medic, având grave probleme de sănătate.
Oare răspund suporterii, dacă peste un an, doi sau cinci, un reprezentant al autorităţii statului va considera că Georgiana Popa a greşit dând aviz de legalitate proiectului de cesionare a mărcii?
Nu putem să nu "remarcăm" prezenţa lui Adrian Vaida, directorul adjunct al Poliţiei Locale Ploieşti, care pitit sub o şapcă, a urmărit "circul" suporterilor de pe hol, sperând probabil ca scandalul să nu degenereze într-o bătaie.
Nu înţelegem, în schimb, cine a permis prezenţa unui număr atât de mare de persoane în sala de 200 de locuri a Palatului Administrativ din Ploieşti în condiţiile în care regulile ISU sunt foarte stricte. Numărul mare de persoane care au asistat la şedinţa CL depăşeşte cu mult numărul admis de regulile ISU pentru încăperea respectivă.
Mai mult echipajele Jandarmeriei au stat liniştite în parcarea Palatului Administrativ, jandarmii nefiind interesaţi că în sala de şedinţe, un butoi de pulbere era la un pas de a exploda.
Într-un târziu, după ce consilierii reuşiseră să părăsească sala, şi-a făcut apariţia şi un echipaj de Poliţie, venit probabil să dezamorseze conflictul.
Târziu, domnilor poliţişti...
Suntem curioşi ce se va întâmpla, mâine, primarul Adrian Dobre convocând o şedinţă de îndată a Consiliului Local Ploieşti.