Nu voi accepta niciodată ideea asta de marcată de un naţionalism frivol, conform căreia, dacă sunt român trebuie să fiu şi legat la ochi, să mă bucur ca o oaie care zăreşte firul ierbii că România s-a calificat la baraj. Mi se pare o mentalitate mică, una care nu se ridică nici măcar la călcâiul broaştei (dacă ar avea), darămite la genunchiul ei!!!

Nu mă pot bucura sincer de o calificare împiedicată, a unei echipe care, căzută fiind, a fost împinsă de o doamnă mărinimoasă peste linia de finiş. Dacă uităm ce a jucat România în campania asta, dacă ne îmbătăm cu apă rece, nu vom progresa.

Primul rezultat important a fost victoria din Turcia, atunci când, după ce am stat cu fundul în poartă toată repriza, Grozav a dat golul de 1-0 în prelungirile primului mitan, iar în partea a doua am stat iar cu fundul în poartă. Am avut atunci ambiţii colosale, că urma meciul cu Olanda. A venit Olanda şi ne-a dat cu terenul în cap, 4-1 la Bucureşti. Apoi, am egalat în Ungaria la ultima fază a meciului, după o fază încâlcită, mingea ajungând norocos la Chipciu. I-am bătut pe desculţii de unguri la Bucureşti, ne-am umflat în pene, dar a venit Turcia şi ne-a rupt dinţii, jucând fotbal, nu având noroc. În fine, în ultimele două meciuri noi nu am mai jucat, pentru că victoriile cu Andorra şi Estonia au fost penibile, în urma unor jocuri cel mult modeste ale tricolorilor. Ne-a calificat Olanda, echipa care ne-a dat opt goluri în două meciuri, în detrimentul Turciei lui Terim. Aş fi preferat, ca măcar cu panaramele astea de echipe, Andorra şi Estonia, să ne calificăm noi, să jucăm fotbal, să fim conectaţi la joc, nu la internet, pentru a vedea ce fac batavii! Ăia pe care-i înjuram că nu ne lasă în Schengen.

Am ajuns la baraj. Pentru că norocul proverbial al lui Piţurcă s-a concretizat, nu pentru că meritam să ajungem. Să fim realişti, nu entuziaşti. Se mint alţii destul ca să ne mai minţim şi noi. Dacă la meciul de aseară, unul decisiv pentru calificare la baraj, v-aţi simţit mândri că sunteţi români văzând jocul naţionalei, vă felicit! Mie îmi plac românii mari, nu aceia mici care apără un scor de 1-0 cu Estonia şi care vor să mulţumească public olandezilor pentru normalitatea lor. Ne-am mai contura un pic statutul de slugi, care pupă mâna stăpânilor! Dacă merită să le mulţumim olandezilor pentru ceva anume, atunci cred că trebuie să le mulţumim pentru lecţiile de fotbal pe care ni le-au predat în  meciurile cu noi. Şi să recunoaştem public faptul că nu am învăţat nimic din ele!