Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, vineri, avizele pentru urmărirea penală pe numele fostului preşedinte Ion Iliescu, fostul premier Petre Roman şi fostul vicepremier Gelu Voican Voiculescu, în dosarul Revoluţiei.
„Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis vineri, 13 aprilie a.c., ministrului Justiţiei cererea de urmărire penală faţă de domnul Iliescu Ion, de domnul Roman Petre şi de domnul Voiculescu Gelu - Voican, pentru faptele ce fac obiectul dosarului penal nr. 11/P/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Parchetelor Militare, sub aspectul săvârşirii de către aceştia a infracţiunii contra umanităţii, prevăzută de art. 439 alin. (1) lit. a), g), i) şi k) Cod Penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal, urmând a se proceda conform legii, având în vedere solicitarea Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul prevederilor art. 109 alin. (2) teza întâi din Constituţia României, republicată, ale art. 12 şi art. 18 din Legea nr. 115/1999, precum şi a celor reţinute prin Deciziile Curţii Constituţionale nr. 93/1999, nr. 665/2007 şi nr. 270/2008.”
După 28 de ani de la evenimentele dramatice care au dus la căderea comunismului, dar şi la moartea a peste 1000 de oameni, procurorii au trei personaje cheie pe care vor să le pună sub acuzare pentru infracţiuni contra umanităţii: Ion Iliescu, Petre Roman şi Gelu Voican-Voiculescu sunt cei care au condus România, după fuga dictatorilor Ceauşescu.
Anchetatorii spun că au dovezi care arată limpede că a fost vorba mai mult despre lovitură de stat şi că românii care cereau libertate în stradă au fost împuşcaţi şi torturaţi în urma unei diversiuni pusă la cale de cei trei suspecţi.
În plus, procurorii spun că nu au existat teroriştii despre care avertiza televiziunea naţională. Iliescu, Roman şi Voiculescu ar fi orchestrat diversiunile în care au murit 1.104 oameni, aceştia crezând că luptă cu securitatea comunistă pentru libertate.
Ion Iliescu şi o parte dintre disidenţii politici au format în decembrie 1989 Frontul Salvării Naţionale, care a preluat puterea cu sprijinul armatei. FSN a desemnat apoi un guvern provizoriu condus de Petre Roman. Iliescu a fost preşedintele României până în 1996. A negat mereu că ar fi fost la originea vărsării de sânge de care îl acuză, pe lângă procurori, şi rudele celor care au pierit în decembrie 1989.
Gelu Voican Voiculescu, împotriva căruia se îndreaptă aceleaşi acuzaţii de infracţiuni împotriva umanităţii, este cel care s-a ocupat de înhumarea cuplului de dictatori, condamnaţi la moarte după un proces sumar. După Revoluţia din decembrie 1989 a fost viceprim-ministru în primul guvern provizoriu şi responsabil cu controlul serviciilor secrete. Nici el nu se consideră vinovat de ceva.
Petre Roman, al treilea acuzat important în ancheta Revoluţiei, a citit din balconul Comitetului Central al Partidului Comunist, prima Declaraţie împotriva dictaturii comuniste, după ce Nicolae şi Elena Ceauşescu fugiseră cu elicopterul. Imediat a devenit membru în Consiliul Provizoriu al Frontului Salvării Naţionale, care îşi propunea să coordoneze revoluţia şi să instaurareze democraţia. Procurorii spun că împreună cu Ion Iliescu şi Gelu Voican Voiculescu au întreţinut artificial violenţele pentru a putea să preia puterea.
Iohannis a avizat urmărirea penală a lui Ion Iliescu, Petre Roman şi G. V. Voiculescu
13 aprilie 2018
- citeşte totul despre:
- iliescu,
- roman,
- iohannis,
- revolutie,
- vicepremier,
- voiculescu
(63 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
ELICOPTER MOLDOVEAN, CAPTURAT de talibani în Afganistan
(25 noiembrie 2015)
42 vizualizări
David Moyes, demis de Manchester United
(22 aprilie 2014)
31 vizualizări
Germania cere, din nou, eliberarea lui Timosenko
(8 octombrie 2013)
60 vizualizări
SUA vrea să investească 19 miliarde de dolari în armata Ucrainei
(2 august 2014)
67 vizualizări
Şapte pasageri şi un însoţitor de bord uşor răniţi la Chicago, după ce un avion ia foc pe pista aeroportului O'Hare
(29 octombrie 2016)
35 vizualizări
ONU salută încercarea de stingere a conflictului din Yemen
(12 aprilie 2016)
51 vizualizări
Bacău: Trafic rutier oprit pe DN11A Adjud - Oneşti; o maşină a rupt un stâlp de electricitate, apoi a luat foc
(3 octombrie 2017)
72 vizualizări
Trafic parţial blocat şi o persoană rănită, în urma unui accident cu un TIR, un microbuz şi un autoturism, pe Valea Oltului
(10 martie 2017)
130 vizualizări
Galaţi: Dosar penal în cazul incendiului de la depozitul de hârtie şi mase plastice; intervenţia pompierilor continuă
(8 august 2017)
56 vizualizări
Protest cu violenţe la Istanbul
(19 iunie 2016)
71 vizualizări
Traficul pe Autostrada Soarelui a fost întrerupt peste două ore, din cauza unui incendiu
(4 august 2014)
71 vizualizări
Un nou uragan s-a format în Oceanul Atlantic. Nicole ajunge în Insulele Bermude în această seară
(12 octombrie 2016)
62 vizualizări
Locomotiva unui tren a deraiat în judeţul Harghita, traficul feroviar este oprit între Izvorul Mureşului şi Izvorul Oltului
(31 decembrie 2016)
113 vizualizări
Trafic rutier închis pe drumuri din şase judeţe, 51 de persoane evacuate din autoturisme, intervenţii pentru 102 gravide
(8 ianuarie 2017)
34 vizualizări
Un avion Tarom de pe ruta Bruxelles-Bucureşti s-a întors din zbor din cauza unor probleme tehnice
(13 iunie 2017)
72 vizualizări
Copil lovit de maşină la Lipăneşti
(14 iunie 2014)
127 vizualizări
Bulgarii au dat-o repede la întors: Nu mai vor flotă NATO comună la Marea Neagră!
(16 iunie 2016)
63 vizualizări
MENIUL de REVELION în lume: ce alimente aduc noroc în Anul Nou
Mai toate mâncărurile „tradiţionale” pentru noaptea dintre ani sunt gândite în raport
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole

























