Elevii revin la şcoală marţi, după vacanţa de primăvară şi ziua liberă de 1 Mai, iar în lunile mai şi iunie vor avea teze şi evaluări, dar şi zile libere de 1 Iunie şi Rusalii. Elevii din clasa a XII-a vor încheia cursurile în 26 mai şi vor da examenul de Bacalaureat din 6 iunie. Elevii din clasa a VIII-a vor termina cursurile în 9 iunie, iar din 19 iunie vor avea probele scrise de la Evaluarea Naţională. Pentru ceilalţi elevi, vacanţa de vară va începe în 17 iunie şi se va încheia în 10 septembrie.
Vacanţa de primăvară s-a încheiat în 30 aprilie, dar a urmat ziua liberă de 1 Mai, aşa că elevii revin la cursuri marţi, 2 mai.
În semestrul al doilea, elevii vor mai avea liber joi 1 iunie, de Ziua Copilului şi luni 5 iunie, în a doua zi de Rusalii. De asemenea, unităţile de învăţământ vor organiza manifestări specifice în 5 iunie, când este Ziua învăţătorului.
În luna mai, elevii de la gimnaziu şi din licee vor da tezele, acesteai trebuind să fie programate cu cel puţin trei săptămâni înainte de finalul semestrului al doilea.
La două zile două ce vor reveni la şcoală după vacanţă, elevii din clasa a IV-a vor avea evaluarea naţională, în 3 mai la limba română, în 4 mai la matematică şi în 5 mai la limba maternă.
Vor urma testările de la evaluarea naţională pentru elevii clasei a VI-a, care vor susţine probe la limbă şi comunicare în 10 mai şi la matematică şi ştiinţe ale naturii în 11 mai.
Rezultatele obţinute nu vor fi trecute în catalog, dar vor fi folosite pentru elaborarea planurilor individualizate de învăţare. Şcolile vor anunţa părinţii care sunt rezultatele de la Evaluarea eaţională, ce reflectă stadiul formării competenţelor la limba română, limba maternă şi matematică.
Cei care nu au organizat până acum “Şcoala Altfel”, mai pot alege săptămâna de activităţi extraşcolare în perioada 15 mai - 9 iunie.
Elevii din clasa a XII-a vor încheia anul şcolar în 26 mai, pentru a se putea pregăti de Bacalaureat, care va începe în 6 iunie.
Şi elevii din clasa a VIII-a vor termina cursurile mai devreme, în 9 iunie, pentru ca din 19 iunie să susţină probele de la Evaluarea Naţională.
Pentru ceilalţi elevi, vacanţa de vară va începe în 17 iunie şi se va încheia în 10 septembrie.
Cursurile pentru clasa a XII-a se vor încheia în 26 mai.
Pentru prima sesiune a examenului de bacalaureat, înscrierile vor avea loc în perioada 22 - 26 mai. Examenul de Bacalaureat va începe cu probele orale şi de competenţe, respectiv limba română (6-7 iunie), limba maternă (8-9 iunie), competenţe digitate (9, 12-13 iunie) şi limbă străină (114-16 iunie).
Probele scrise vor începe în 26 iunie cu limba şi literatura română, 27 iunie - limba şi literatura maternă, 28 iunie – proba obligatorie a profilului şi specializării (matematică sau istorie), 30 iunie - proba la alegere a profilului şi specializării. Rezultatele primei sesiuni a Bacalaureatului vor fi afişate în 5 iulie, până la ora 16.00 şi în aceeaşi zi vor putea fi depuse contestaţiile, afişarea rezultatelor finale fiind programată în 10 iulie.
Elevii revin la şcoală marţi, după vacanţa de primăvară şi ziua liberă de 1 Mai
2 mai 2017
(101 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Regina Sofia a Spaniei a ales ouă încondeiate de la standul României
(26 aprilie 2014)
45 vizualizări
Măneciu: Copil de patru ani, rănit pe trotuar de un autoturism care a ricoşat
(9 februarie 2018)
105 vizualizări
Armata Română comandă patru corvete care vor fi construite la Galaţi
(4 noiembrie 2016)
259 vizualizări
91 de decese înregistrate anul trecut în sistemul penitenciar, dintre care nouă prin suicid
(21 martie 2018)
48 vizualizări
Trafic oprit pe DN3: un camion cu azotat de amoniu s-a răsturnat
(25 noiembrie 2017)
42 vizualizări
Cluj: 12 militari americani, răniţi după o paraşutare, la exerciţiul Swift Response 17-1
(23 iulie 2017)
32 vizualizări
Surpriză totală: Putin ordonă retragerea din Siria
(14 martie 2016)
40 vizualizări
Guvernul japonez, măsură extremă după uciderea a doi ostatici japonezi de către Stat Islamic
(9 februarie 2015)
61 vizualizări
Steven Gerrard şi-a anunţat retragerea din naţionala Angliei
(21 iulie 2014)
59 vizualizări
Un afgan a fost împuşcat mortal de grănicerii bulgari
(16 octombrie 2015)
34 vizualizări
Circa 150 de angajaţi ai RAAN protestează în faţa companiei
(23 septembrie 2015)
42 vizualizări
Încă un deces în cazul copiilor îmbolnăviţi în Argeş. Alţi 10 bebeluşi sunt internaţi
(15 februarie 2016)
33 vizualizări
Procurorul general al României crede că Dosarul Flota ar putea fi redeschis!
(6 noiembrie 2014)
65 vizualizări
Imigraţia, călătorie de afaceri. Cât încasează balcanicii din Germania dacă se întorc acasă
(29 decembrie 2016)
50 vizualizări
O posibilă victimă a ebola, în Suedia
(13 septembrie 2014)
56 vizualizări
Dosarul Transferurilor, partea a doua: Noi condamnări cu executare pentru fraţii Becali şi Cristian Borcea
(24 noiembrie 2016)
49 vizualizări
Familia ostaticului britanic David Haines cere grupării Statul Islamic să o contacteze
(13 septembrie 2014)
49 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
Casa mitropolitului Dosoftei adăposteşte cel mai vechi manuscris românesc datat
Publicat la data de 5 noiembrie 2026
-
Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului. Ce trebuie să faci în această zi
Publicat la data de 11 noiembrie 2026
-
Culoarea aceea roz care refuză să fie banală
Publicat la data de 4 noiembrie 2026

























