Poliţişti şi procurori efectuează, miercuri, 16 percheziţii în Bucureşti şi în judeţele Vâlcea şi Constanţa la persoane bănuite că ar fi creat, în ultimii zece ani, un prejudiciu de aproximativ 10 milioane de euro, prin evaziune fiscală şi spălare de bani, urmând să fie puse în executare nouă mandate de aducere.

Poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice a Poliţiei Române, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului instanţei supreme, efectuează 16 percheziţii domiciliare, în municipiul Bucureşti şi în judeţele Vâlcea şi Constanţa, la persoane fizice şi juridice, bănuite de săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani, anunţă IGPR.

De asemenea, vor fi puse în aplicare nouă mandate de aducere a unor persoane, în vederea audierii acestora şi dispunerii măsurilor legale, precizează poliţiştii.

Cercetările au arătat că în perioada 2006–2016, administratorii a 10 societăţi comerciale din judeţele Vâlcea şi Constanţa ar fi realizat un mecanism financiar-fiscal, prin care au cauzat un prejudiciu de aproximativ 10 milioane de euro.

Astfel, prin diminuarea obligaţiilor fiscale, dar şi prin achiziţionarea de active la preţuri subevaluate ori prin înregistrarea unor operaţiuni comerciale fictive semnificative, pentru creşterea nereală a cheltuielilor deductibile (produsele facturate nu au figurat în conturile specifice de stocuri ale furnizorului, sau serviciile nu au fost prestate), respectivii administratori ar fi eludat obligaţiile fiscale datorate bugetului de stat, susţin poliţiştii.

viewscnt