81.500 de străini au depus, în anul 2015, cereri pentru a obţine cetăţenie română, numărul acestora fiind de aproape patru ori mai mare faţă de valorile anului 2014, cei mai mulţi fiind moldoveni şi cetăţeni din ţările arabe, anunţă preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie (ANC)

La nivelul anului 2015, în România, 81.500 de străini au depus cereri de obţinere a cetăţeniei române, faţă de aproape 21.000 în anul 2014, anunţă ANC. Aceeaşi sursă precizează că valorile sunt în creştere şi în 2016, în primele şase luni fiind înregistrate 52.000 de astfel de dosare.

Cele mai multe cereri vin din partea cetăţenilor moldoveni, pe partea de redobândire a cetăţeniei, urmaţi de israelieni, iar pe palierul de naturalizare sunt solicitări venite din partea străinilor din ţările arabe.

“Pe naturalizare, nu pe redobândire, cei mai mulţi vin din ţările arabe. Dar sunt şi din Europa, mă refer la Albania, Serbia, Macedonia, avem şi din Germania, avem şi din Franţa. Pe redobândire cei mai mulţi sunt din Republica Moldova, cam 90%”, a declarat Iulia Mălina Ciobanu, preşedintele ANC.

În medie, procedura, de la depunerea dosarului până la obţinerea cetăţeniei române, durează un an. Oficialii ANC precizează însă că sunt şi dosare soluţionate în şaşe luni, în situaţia în care documentaţia depusă este completă şi se îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege. Pentru cei care vor să devină cetăţeni români, prin dobândire, una dintre condiţii este aceea de a face dovada că au locuit pe teritoriul ţării noastre în ultimii cinci-opt ani.