Virusul Zika va ajunge curând, probabil în această vară, în Europa şi Statele Unite ale Americii, iar pentru oamenii de ştiinţă, un lucru este sigur: extinderea acestui tip de virus purtat de ţânţari este de aşteptat să se accelereze odată cu încălzirea globală, scrie agenţia France Presse.

"Schimbările climatice au contribuit la răspândirea ţânţarilor", a subliniat Moritz Kraemer, care studiază la Universitatea din Oxford dinamica maladiilor infecţioase vehiculate de două specii aflate actualmente în centrul atenţiei.

Astfel, Aedes aegypti, ţânţarul care transmite febra galbenă este şi vectorul principal de transmitere a virusului Zika. Acest virus, despre care s-a ştiut până acum puţine lucruri, s-a răspândit în Brazilia, Columbia şi Caraibe de la sfârşitul anului 2014, generând malformaţii congenitale şi severe tulburări neurologice la unii adulţi.

A două specie, Aedes albopictus (ţânţarul tigru), venită din Asia de Sud-Est, a colonizat sudul Europei în 20 de ani, cauzând febra Dengue şi Chikungunya, care poate provoca febră, durere de cap, dureri şi, în unele cazuri, chiar moartea.

Testele de laborator au arătat că Aedes albopictus poate răspândi, de asemenea, şi Zika. Virusul a mai fost găsit la această specie de ţânţari în Africa, în special în Gabon.

Încălzirea globală agravează situaţia, deoarece ţânţarii devin infecţioşi mai repede sub influenţa căldurii. După contaminare, virusul, conţinut iniţial în sistemul său digestiv, revine în saliva insectei mai rapid şi astfel infectează oamenii muşcaţi.

Ţânţarii se reproduc în număr mai mare, deoarece încălzirea accelerează incubaţia ouălor: dacă temperatura aerului trece de 25 până la 28 de grade Celsius, durata se scurtează de la două săptămâni la zece zile.

Şi apoi virusul însuşi prosperă mai bine atunci când este cald.

Cu toate acestea, dereglarea climatică nu este singurul factor de dezvoltare a acestor maladii şi nici măcar cel principal astăzi, au arătat oamenii de ştiinţă.

Schimburile umane şi comerciale en-gros contează şi ele, iar mondializarea contează chiar mai mult, consideră Herve Zeller, responsabil al Centrului european de prevenire a bolilor.

Deci, pentru moment, în absenţa unui vaccin sau remediu, cel mai bun mod de a opri răspândirea acestor boli este de a evita muşcătura de ţânţar, recomandă experţii, cu ajutorul insecticidelor sau plaselor de ţânţari.

Experimente cu ţânţari modificaţi genetic sunt de asemenea în curs de desfăşurare în Brazilia şi Florida.

O strategie este eliberarea de masculi sterili. O altă metodă este "favorizarea imunităţii femelelor" (singurele care înţeapă) împotriva acestui virus pentru a nu se transmite, a explicat Failloux.

Cercetătorul şi confraţii săi au dezvoltat în laborator o femelă din specia ţânţarului tigru imunizată împotriva Zika. Dar, în acest stadiu, nu este încă suficient de puternică pentru a rezista în viaţă în natură şi moare foarte repede.

AGERPRES