Cele aproximativ 500.000 de persoane care nu au primit cardul de sănătate pot beneficia de servicii medicale decontate de CNAS şi după data de 1 mai, când acesta intră în vigoare, a declarat miercuri într-o conferinţă de presă preşedintele instituţiei, medicul Vasile Ciurchea.
„Nu vreau să existe mesaje de la furnizori că dacă nu ai cardul nu mai primeşti niciun serviciu. Primeşti serviciu medical. Să presupunem că un pacient ajunge la un furnizor de servicii fără a avea cardul, pentru faptul că l-a uitat acasă, că nu a dorit să îl ia, că nu l-a primit, că l-a pierdut — în sistem se vede dacă pentru pacientul respectiv a fost emis cardul. Dacă acel card a fost iniţializat, se vede şi asta. Acum, mă refer la cei aproximativ 500.000 de cetăţeni care nu au primit cardul şi au nevoie de un serviciu medical: se duc la acel furnizor de servicii medicale unde au trimitere sau unde doresc, în funcţie de situaţie şi în sistem se vede dacă a fost emis cardul. Atunci se pune întrebarea: nu ai dorit să vii cu cardul sau cardul nu a ajuns? În oricare dintre situaţii primeşte serviciile medicale, noi le decontăm furnizorilor serviciile medicale”, a precizat Ciurchea.
El a subliniat că în acele situaţii serviciile acordate fără card vor fi atent monitorizate separat faţă de serviciile acordate pe bază de card.
„Toată lumea trebuie să ştie că aceste situaţii sunt monitorizate separat. Vom avea în sistemul informatic o evidenţă clară a acelor servicii medicale acordate fără a prezenta cardul. În perioada imediat următoare ne vom concentra pe aceste situaţii. Nu dorim ca un pacient care din diverse motive nu a intrat în posesia cardului să nu primească serviciu. Nu ne dorim ca un servicu acordat de un furnizor de servicii medicale să nu îi fie decontat acestuia, dar sigur că trebuie să monitorizăm aceste servicii, dacă există rea-voinţă, nu vreau să folosesc cardul sau furnizorul nu vrea să folosească cardul, noi monitorizăm toate aceste situaţii”, a spus reprezentantul CNAS.
Potrivit acestuia, dintre cele peste 14.000.000 de carduri tipărite până în prezent, au ajuns la pacienţi mai mult de 96%.
„Aproximativ 500.000 de carduri de sănătate, dar numărul scade în fiecare zi, încă se mai află la casele de asigurări iar aproximativ 340.000 sunt la medicii de familie. Un număr de 4.000.000 au fost iniţializate”, a susţinut Vasile Ciurchea.
Referindu-se la discuţiile apărute în ultima vreme potrivit cărora există posibilitatea ca cititoarele de card să nu aibă semnal, Ciurchea a arătat că şi în această situaţie cardul lasă în cititor „o amprentă” care este vizibilă în sistemul informatic.
„În momentul în care ai introdus cardul în cititor, cardul lasă o amprentă. Chiar dacă nu există semnal, amprenta rămâne în cititor. Ea se vede în sistem. Furnizorii au timp 72 de ore să ridice acele servicii în sistem”, a explicat şeful CNAS.
Medicul i-a sfătuit pe pacienţi ca în cazul în care plătesc un serviciu medical, să nu ofere furnizorului şi cardul. „Serviciul este decontat de Casă, ai folosit cardul, nu-l plăteşti. Dacă îl plăteşti, nu mai dai cardul”, a afirmat Vasile Ciurchea.
El a mai precizat că pe toţi cei care împlinesc 18 ani sau care s-au asigurat, sistemul îi semnalează automat, se generează tipărirea cardului şi acesta le va fi distribuit.