De aproximativ două luni, primarul Ploieştiului, Adrian Florin Dobre (PNL), uimeşte opinia publică prin încăpăţânarea de a introduce pe ordinea de zi a şedinţelor de Consiliu Local, două proiecte extrem de controversate: construirea a două grădiniţe pentru copii (una cu program prelungit şi una cu program normal), finanţate din.......fonduri europene, scrie realitateadeprahova.net
Încăpăţânarea edilului este justificată de numărul mic de locuri în raport cu cererea în grădiniţele de stat din Ploieşti. O intenţie nobilă am putea spune, dacă nu am fi descoperit mai multe lucruri la limita legii sau care ar putea ajunge chiar şi în sfera penalului!
Iniţial, în 2018, când aleşii locali au aprobat primele proiecte privind construirea celor două grădiniţe se vorbea despre o contribuţie de 2% din bugetul local, restul banilor urmând să vină din fonduri europene.
Doar că edilul revine cu mai multe proiecte care chipurile „reactualizează indicatorii economici” pentru cele două construcţii, iar contribuţia de la bugetul local ajunge la...68, repectiv 92%!
Cum s-a ajuns aici....simplu de explicat ! In hârtii, edilul ploieştean a justificat creşterea valorii investitiei prin mega-ultra dotările pe care le-a prevăzut pentru aceste grădiniţe, ducând valoarea unui asemenea aşezământ la peste 3 milioane de euro! In realitate, există suspiciunea întemeiată că majorarea valorii investiţiei s-a făcut din dorinţa de a asigura consultantului nişte comisioane babane!
Istoria celor două grădiniţe!
Pentru că primarul liberal Adrian Dobre se tot laudă cu bunele sale intenţii, îi vom aduce aminte că de fapt cele două proiecte nu sunt ideea sa.
În 2014, primarul Iulian Bădescu semneză contractele subsecvente privind proiectarea celor doua gradinite. Partener contractual : firma de consultanta INTERGROUP ENGINEERING. Ambele contracte conţin o clauză de protecţie a municipalităţii (la articolul 4!), clauză care prevedea exclusiv onorariul de succes al consultantului. In traducere, consultantul îşi primeşte banii abia după semnarea contractului de finanţare prin fonduri europene a proiectului şi îşi asumă riscul dacă proiectul nu este eligibil, neavând nicio pretenţie financiară!
Un contract de bun simt, care proteja banul public şi care îl obliga pe consultant să se străduiască să realizeze proiecte eligibile şi să devină un partener al proiectelor, nu un încasator de comisioane şi onorarii!
Vremea trece, primarul Iulian Bădescu pleacă din Primăria Ploieşti, grădiniţele rămân tot la stadiul de proiect.
În 2016, liberalul Adrian Dobre câştigă alegerile şi devine primarul Ploieştiului.
Act adiţional pro consultant care îngroapă Primăria!
Timp de doi ani, la începutul mandatului său, Adrian Dobre a evitat să semneze sau să se implice prea mult în viaţa oraşului. Probabil era uimit că a reuşit să câştige alegerile şi s-a obişnuit mai greu cu noua postură!
În 2018 îşi aduce aminte de consultantul minune cât şi de faptul că Intergroup e o firmă apropiată de PDL, partid în care Adrian Dobre s-a format politic şi decide să o ajute.
Aşa se face că în data de 25.06.2018, fără a avea acordul Consiliului Local, este semnat un act adiţional la contractul făcut de Iulian Bădescu, act adiţional prin care este înlăturată clauza potrivit căreia consultantul primeşte banii doar după semnarea contractului de finanţare a proiectului cât şi clauza privind neplata consultantului în caz de eşec. Aşadar, acum plata consultantului se va face...după predarea documentaţiilor, indiferent dacă acestea sunt bune sau nu!
Deci, fără nicio justificare şi fără a aduce vreun avantaj municipalitătii, primarul Dobre înlătură clauza de protecţie şi dă liber la plată chiar şi în situaţia în care nu există un contract de finanţare semnat!
Edilul se apără susţinând că aşa a fost înţelegerea părţilor şi că actul adiţional poate fi modificat oricând. Ce l-a manat la luptă pe primarul Dobre să îngroape Primaria nu reiese din documentele semnate!
De altfel, acele acte au fost semnate nu numai de Dobre, ci şi de alţi functionari din Primarie, existând, în mod practic, o complicitate colectivă a funcţionarilor.
Juriştii consultaţi apreciază că sustinerea primarului este contrară legii , orice modificare făcută fără niciun temei şi care crează un dezavantaj municipalităţii ducând la infracţiunea de…..abuz în serviciu!
Onorarii la preţuri de…….Dubai! Grădiniţe la preţuri de ….Abu Dhabi!
Interesantă este şi o altă modificare a contractului initial, Dobre considerând de cuviinţă să modifice şi anexa nr. 3 contractelor privind grădiniţele.
Toate onorariile cuvenite consultantului sunt calculate, fie la 100.000 de euro valoare investită, fie pe ora/om/zi la valoarea de 400 euro, tarif orar !
Acum devine evident că există interesul consultantului de a majora valoarea proiectului, valoare care îi va duce pe cei de la Intergrup la nişte onorarii mai mult decat frumuşele!
În contractul iniţial, onorariul consultantului era calculat la valoarea fondurilor europene atrase ( în condiţiile în care se punea problema unei participări a municipalităţii cu doar 2% din investiţie) şi nu şi la contribuţia autorităţilor locale!
Urmare a acestor modificări s-a dat drumul la călărirea bugetului local şi la efectuarea unor plăţi necuvenite către consultant.
Aşa se face că pentru grădiniţa cu program prelungit de pe Bd Petrolului s-a ajuns la o contributie proprie a municipalitatii de 92% şi la fonduri europene de numai 8% raportat la o valoare a proiectului de peste 3 milioane de euro şi se vorbeste în fundamentarea poiectului de hotărâre de atragerea de fonduri europene!
Apelând la o aritmetică simplă, pentru un singur proiect, valoarea fondurilor europene atrase este de aproximativ 200.000 euro, în timp ce onorariul consultantului depăşeste 250.000 euro + TVA, onorariul fiind, in mod evident, neeligibil pe fonduri europene! Fără a garanta eligibilitatea contractului şi finanţarea lui !
Aflată în pragul falimentului, Primăria Ploieşti îşi răsplăteşte consultantul cu un milion jumătate de euro în doi ani! Cu bani din credit !
Ultimii doi ani au reprezentat ani de criză pentru Ploiesti. Cu un buget local sărăcit de lipsa de preocupare a autorităţilor locale pentru diversificarea economică cât şi de lipsa unui program coerent de dezvoltare a municipiului.
Însă, în condiţiile în care firmele Primăriei ( TCE S.A., SGU SRL, Hale şi Piete SRL) işi duc traiul de pe o zi pe alta si sunt in pragul colapsului, neprimind sumele necesare existentei, Primăria Ploieşti a gasit, în perioada 2018-2019, peste 7 milioane de lei pentru a achita “prestaţiile” consultantului in materia “fondurilor europene”, fără a-i cere acestuia nimic in plus ! Mai mult, atunci cand nu au fost bani in punga Primariei, primarul Dobre a făcut o “scamatorie financiara“ si a făcut aceste plăţi din creditul luat de municipalitatea ploieşteană de la Exim Bank pentru investitiile locale!
Aşadar, consultantul a fost platit, pentru lucrari nefinalizate şi neconsiderate eligibile, din creditul Ploiestiului, credit pentru care, in mod evident, ploiestenii plătesc dobândă ! Iar când nici acest lucru nu a mai fost posibil………….
Facturi scontate de consultant cu semnatura primarului Dobre!
În octombrie 2019, Intergroup emite trei facturi către Primăria Ploieşti (două pentru deja faimoasele grădiniţe şi una pentru proiectul străpungerea străzii Libertăţii). Evident, pentru lucrări neterminate şi nefinantate ! Imediat, Intergroup depune la bancă cele trei facturi drept garanţie pentru a fi scontate şi pentru a obţine un credit !
Raiffeisen Bank se adresează Primăriei Ploieşti pentru a primi certificarea celor trei facturi şi un angajament de plată. Grijuliu cu nevoile financiare ale firmei Intergroup, primarul Adrian Dobre, fără a avea viza de control financiar intern din Primarie, acceptă cele trei facturi şi se angajează către bancă să le plăteacă pe 15.01.2020, deşi facturile nu erau acceptate la plată de către Direcţia Economică, nu aveau viza CFP şi nici nu există alocare bugetară pentru anul 2020!
Insă, stupoare pentru Dobre, chiar unul din oamenii săi din Consiliul Local, Gheorghe Sârbu, fost coleg în PDL şi actual liberal, anunţă Consiliul că are informatii despre fapte considerate nelegale in legatura cu consultantul. Cert este ca începând din acel moment, proiectele lui Adrian Dobre de mărire a valorii de investitie a gradinitelor la niste sume astronomice au fost blocate, neprimind viză de legalitate din partea secretarului, a departamentelor economic si juridic si nici votul Consiliului Local care, in bloc a votat impotriva.
Disperat că aleşii locali nu votează faimoasele proiecte pentru grădiniţe, primarul Dobre trimite la Ministerul Dezvoltării o adresă semnată de acesta şi contrasemnată de o apropiată a edilului, Dana Croitoru, şefa Direcţiei Relaţii Internaţionale. În adresa către minister este solicitată o amânare pentru depunerea documentaţiei până pe data de 17.12.2019. Motivaţia este una de……grădiniţă!
Cele două proiecte nu ar fi putut fi votate deoarece nu a existat cvorum, ceea ce nu corespunde realităţii !
Intergroup Engineering: dacă-i circ, circ să fie!
Intergroup Engineering a ajuns la Ploieşti în anul 2010, printr-o relatie de prietenie a deputatei Roberta Anastase cu Brânduşa Novac, fosta directoare a Circului Globus. Brânduşa Novac este soţia lui Silviu Novac, actualul patron al firmei !
Compania Intergroup a fost fondată în anul 2003 de Vasile Lupu, fost secretar de stat în Ministerul Agriculturii şi apropiat al fostului ministru al agriculturii Gheorghe Flutur. În 2005 se retrage din firmă pentru că devine secretar de stat în minister.
La Intergroup revine în 2006 şi se apucă de proiectat depozite de deşeuri. Firma este implicată într-un scandal monstru în Bistriţa Năsăud, unde a proiectat un depozit de deşeuri pe un teren în pantă, sub care existau izvoare de apă freatică. În parteneriat cu o firmă olandeză, Intergroup proiectează depozite de deşeuri în Vrancea, Maramureş, Covasna, Harghita şi Giurgiu. După retragerea lui Lupu, firma ajunge la Novac Silviu Florin şi la Ion Banciu.
La rândul său, Banciu este asociat cu Victor Adrian Vera, fost ofiţer al UM 0215 (actualul DGIPI) în compania DGI Balast SRL, dar şi în M&B Group Internaţional SRL. Vera a fost membru în CA al Transelectrica şi consilier pe probleme de siguranţă naţională al lui Emil Boc, pe vremea când acesta era prim ministru.
La Ploieşti, contractul cadru nr. 16746 a fost semnat în septembrie 2010, pentru o perioadă de 48 de luni, cu posibilitatea de prelungire pentru încă 24 de luni. In raportul de fundamentare a Hotărârii de Consiliu Local prin care s-a aprobat licitatia pentru acest gen de servicii (consultanta/proiectare), s-a prevazut o cheltuiala in cadrul unui proiect de maxim 4%.
Suntem la finalul anului 2019, iar Intergroup este tot la Ploieşti! Iar onorariul său mediu pe contract este de 8-10%!
Grădiniţele de lux: cel mai mare “tun” din banii publici ai Ploieştiului!
21 decembrie 2019
- citeşte totul despre:
- gradinite,
- adrian dobre,
- lux,
- imobiliar,
- ordine,
- consultant,
- intergroup





Adăugaţi un comentariu:
Folosind un cont de facebook:
sau folosind formularul următor:
Nume:
Email:
Comentariul:
Din aceeaşi categorie:
Află ce locuri de muncă sunt vacante în judeţul Prahova
(25 februarie 2015)
2669 vizualizări
Primăria Ploieşti în faliment ! Nu mai pot fi plătite ratele la bănci !
(4 mai 2020)
3576 vizualizări
Cozi interminabile la ieşirea din Ploieşti
(2 iulie 2014)
197 vizualizări
Sala „Unirii“ din Palatul Culturii, de închiriat
(27 noiembrie 2013 - Alex POLICALĂ)
460 vizualizări
Directorii de la teatru şi filarmonică au demisionat
(9 iulie 2015)
470 vizualizări
13 august- zi norocoasă pentru Iulian Bădescu, fostul primar al Ploieştiului?
(10 august 2015)
274 vizualizări
Curse de galop pe Hipodromul din Ploieşti
(18 octombrie 2017)
301 vizualizări
Se întoarce iarna! România, lovită de un val de aer polar.
(16 martie 2018)
588 vizualizări
Salarii mai mari pentru angajaţii Primăriei Sinaia
(22 iulie 2015 - Cristina IANCU)
178 vizualizări
Cu angajaţii Rosal în grevă, primarul Dobre critică închiderea şcolilor la Ploieşti!
(22 martie 2018)
386 vizualizări
Problemele financiare ale CSM Ploieşti influenţează Stadionul Ilie Oană şi a Hipodromul. Există soluţii?
(13 iunie 2017)
497 vizualizări
Control la comercianţii de legume de pe DN1
(4 noiembrie 2016)
499 vizualizări
Grevă la TCE Ploieşti! Transportul public ar putea fi blocat dimineaţă
(27 ianuarie 2021)
338 vizualizări
Ziua Brâncuşi: Concurs de creaţie la Casa de Cultură „I.L. Caragiale”
(18 februarie 2016)
165 vizualizări
Funcţionar ANAF Ploieşti reţinut de procurorii DNA
(17 februarie 2016)
380 vizualizări
Începe sezonul de mărţişoare în centrul Ploieştiului
(13 februarie 2014)
104 vizualizări
Generaţia cu caloriferul de gât
(8 februarie 2014)
117 vizualizări

Peste 50% dintre români celebrează Dragobetele, o sărbătoare autohtonă a dragostei,

Iubești nucile? Cei care adoră să mănânce zilnic un pumn din acestea au

Tehnologia este extrem de utilă, dar vine la pachet cu multe riscuri. Iar locația
Discutau un neamt, un american si-un român.
Neamtul: ala mic al meu, cum s-a nascut, s-a si napustit la bancul de lucru si a inceput sa munceasca.
Americanul: eu sunt pilot, cum s-a nascut feciorul a sarit direct in cabina, cu mainile pe manse.
Românul: nevasta-mea e gravidă de un an jumatate; din cand in cand, ala micu scoate capul si intreaba: tot Ioha e presedinte?



“În viaţă nu contează unde te afli, ci pe cine ai alături.”
Curs valutar
5 martie 2021

EURO = 4.8831 RON


USD = 4.0924 RON


GBP = 5.6478 RON

Top articole
-
FOTO şi VIDEO A fost incendiul la cortul de evenimente al familiei primarului din Strejnicu
Publicat la data de 2 martie 2021
-
Ploiestiul rămâne fără parcări condominiale !
Publicat la data de 28 februarie 2021
-
Ploieştiul, oraş nesigur! Doi bărbaţi înjunghiaţi în plină stradă!
Publicat la data de 6 martie 2021
-
Cutremur cu magnitudinea 4,2 în apropierea judetului Prahova
Publicat la data de 28 februarie 2021
-
Incendiu puternic la un cort de evenimente din Strejnic!
Publicat la data de 2 martie 2021
-
Este oficial ! Majoritatea parlamentara PNL-USR a respins amendamentul PSD privind majorarea alocatiilor !
Publicat la data de 1 martie 2021
-
Singura înregistrare audio de la cutremurul din 4 martie 1977. Ce s-a întâmplat atunci şi la ce să ne aşteptăm
Publicat la data de 4 martie 2021
-
Dragobetele, sărbătoarea iubirii la români
Publicat la data de 24 februarie 2021
-
Cinci fotbalişti din România, implicaţi într-un grav accident rutier chiar înainte de meci
Publicat la data de 7 martie 2021
-
Liderul trupei Cargo, Adi Bărar, a decedat, la două săptămâni de la internarea cu Covid. Avea 61 de ani şi suferea de unele afecţiuni mai vechi.
Publicat la data de 8 martie 2021