Marţi, 25 martie, credincioşii creştin-ordotocşi sărbătoresc Buna Vestire sau Blagovestenia. Cei care ţin Postul Mare au dezlegare la Peşte. În această zi, Fecioara Maria a primit vestea de la Arhanghelului Gavriil că-l va naşte pe Fiul lui Dumnezeu.

Potrivit creştinilor, pe 25 martie, Arhanghelul Gavril sau Gabriel i-ar fi vestit Fecioarei Maria că a fost aleasă de Dumnezeu să dea naştere Mântuitorului Hristos.

În calendarul popular sărbătoarea aceasta se mai numeşte şi Blagovestenie sau Ziua Cucului, cucul ocupând un loc central în cadrul acestei mult aşteptate sărbători. Cucul perceput ca încarnare a strămoşului mitic, pasăre cu un pronunţat substrat erotic, anunţă sosirea efectivă a primăverii. Primul său cântec care are loc de obicei la Bunavestire, trebuie să fie aşteptat de toţi oamenii în haine curate, veseli, cu stomacul plin şi cu bani în buzunare. Daca nu ar fi îndeplinite aceste condiţii rituale, oamenii respectivi nu ar beneficia de toate acele lucruri în anul care va urma.