În perioada interbelică, Ploieştiul a cunoscut o importantă dezvoltare arhitectural urbanistică. Modernizarea infrastructurii şi crearea de noi artere, inevitabil au atras construcţia de edificii publice impozante şi clădiri noi în locul celor vechi, schimbând astfel înfăţişarea urbei. Încă din anii '30, autorităţile ploieştene se confruntau cu problema reprezentată de intrarea în oraş dinspre Bucureşti, căutându-se soluţii cât mai viabile în special pentru traversarea liniilor de cale ferată de la Gara de Sud şi legarea pasajului de Bulevardul Independenţei.

Se spune că la sfârsitul secolului XIX, s-a construit un pod de piatră pentru a asigura traficul peste calea ferată. Localizarea acestuia ar fi fost în spaţiul unde astăzi este curtea Uzinei 1 Mai. Acesta se asemăna cu Podul de lemn, existent şi astăzi, dar fiind foarte îngust şi cu o pantă foarte ridicată, ceea ce cauza numeroase accidente în epocă.

Aşa că în anii '30 apare proiectul unui tunel subteran care să treacă pe sub Gara de Sud şi să lege Calea Bucureşti de Bulevardul Independenţei asigurând o intrare în Ploieşti demnă de un oraş prosper şi ajuns la un anumit stadiu de dezvoltare. Planul era să se taie o porţiune nouă de stradă din Bariera Bucureşti, care să meargă drept spre Gară, autovehiculele urmând să intre în tunel, să treacă pe sub staţia feroviară şi să iasă în Piaţa Gării (exact pe locul unde astăzi este fântâna arteziană) şi să işi continue drumul pe Bulevard.

Din păcate, proiectul nu s-a mai realizat, deoarece a început războiul şi apoi a fost instaurat comunismul. Dezvoltarea oraşului a cunoscut o stagnare până la finalul anilor 50, deoarece oraşul încă nu îşi revenise deplin după distrugerile din 1943-1944, dar şi din cauza schimbărilor economice datorate naţionalizării şi înlocuirii din funcţii a numeroşi oameni capabili, cu comunişti semi-analfabeţi şi a eforturilor regimului de a-şi câştiga suportul popular. În 1945, a existat o dispută între autorităţile locale şi reprezentanţii CFR, care se prelungea deja din 1942. În perioada războiului, la Bucureşti un serviciu al Ministerului de Interne a realizat un plan care prevedea reconstrucţia Ploieştilor după ce ar fi fost complet sau într-o proporţie foarte mare distrus de eventualele raiduri aeriene. În privinţa legăturii dintre Calea Bucureşti şi Bulevard, s-a optat pentru mutarea Gării de Sud din axul Bulevardului (probabil spre Podul de Lemn, zona autogării de azi), iar artera care lega zona de centrul oraşului ar fi urmat să fie prelungită subteran sau suprateran peste liniile de cale ferată. Practic, ar fi fost un drum drept de la Palatul Ghiţă Ionescu, până la Bariera Bucureşti. În 1942, reprezentanţii CFR au fost de acord cu mutarea Gării şi construirea unui pasaj auto în locul ei, dar 3 ani mai târziu, aceştia s-au răzgândit şi au cerut păstrarea Gării în locul său original. Astfel, rezolvarea traversării liniilor de cale ferată a fost din nou amânată.

O dată cu marile demolări din 1956 - 1962 (când s-au construit toate blocurile P+4E cu cărămidă aparentă din centrul oraşului, fiind demolate numeroase clădiri cu valoare istorică precum Palatul Băilor), traficul auto către Bucureşti a crescut, iar podul de piatră nu mai putea fi folosit datorită limitelor sale. Cum Gara de Sud tocmai fusese finalizată, cu arhitectura sa comunistă, s-a optat pentru soluţia propusă de CFR cu aproape 15 ani înainte: un pasaj suprateran în lateralul staţiei feroviare. În 1961, noul pod, care preia traficul din Calea Bucureşti şi are înspre oraş două ieşiri - spre strada Democraţiei şi, printr-o buclă, spre Bulevard - a fost inaugurat. Podul de piatră, care ajunsese să afecteze dezvoltarea feroviară a Gării de Sud, a fost demolat abia în 1965.

Elegantul tunel subteran a rămas la stadiul unui proiect grandios, din păcate trasat doar pe hârtie. Ar fi putut reprezenta chiar unul din simbolurile Ploieştiului, însă din păcate cursul istoriei nu a fost unul favorabil.

sursa: www.republicaploiesti.net