S-au scurs 27 de ani de la evenimentul care a marcat primăvara anului 1987, translarea blocului A 2, de pe Platoul Romanilor din muncipiul Alba Iulia.

Puţini dintre tinerii de azi ştiu că translarea de atunci a salvat din calea “sistematizărilor” blocul A2 cu 80 de apartamente. Nu a scăpat însă de demolare un bloc de garsoniere aflat în vecinătatea celui translat, în locul căruia s-a construit altul, mai modern.

Astăzi, când blocul A2 se află pe noul său amplasament, Catedrala Reîntregirii Neamului Românesc veghează noile ansambluri arhitecturale.

Una dintre soluţiile de atunci, pentru a deschide Bulevardul Transilvaniei, a fost evacuarea celor 80 de familii şi demolarea blocului, dar le-a fost greu specialiştilor albaiulieni să se împace cu acest gând. Până la urmă, autorităţile centrale au fost convinse să accepte soluţia prof. dr. ing. Eugen Iordăchescu, de la Institutul “Proiect” Bucureşti – omul care a salvat mai multe clădiri (blocuri şi lăcaşuri de cult) de frenezia arhitectonică a lui Nicolae Ceauşescu.

El este inventatorul metodei translaţiei imobilelor şi a mutat de-a lungul carierei sale 29 de clădiri, dintre care 13 sunt biserici sau mănăstiri.

Blocul A2, cu o lungime de 100 de metri, era amplasat perpendicular pe B-dul Transilvaniei, un important ansamblu urbanistic de pe Platoul Romanilor.

Mutarea blocului s-a făcut fără probleme, în timp ce curioşii de la faţa locului priveau uimiţi cum…se mişcă blocul, cu tot cu locatari. Doar familiile de la parterul clădirii au fost nevoite să-şi părăsească pentru un timp locuinţele, restul au privit din balcoane mutarea construcţiei cu o înălţime de 17 metri şi lăţimea de 12 metri, care a fost despărţită în două clădiri independente. Fiecare corp al construcţiei a fost susţinut de un cadru purtător, o platformă de beton, care a fost ridicată cu ajutorul unor prese. Platforma era aşezată pe roţi şi se deplasa pe şine, fiind împinsă de dispozitive hidraulice comandate de la un pupitru electric.

Autorul invenţiei, ing. Iordachescu, nu s-a temut nici un moment de vreun accident, chiar dacă blocul era conectat la reţelele de apă, gaz, canalizare şi electricitate, pentru că nimeni nu s-a abătut de la regulile stabilite de el.

În 27 mai 1987, la ora 8.35, a început translarea.

În ziarul Unirea, Sebastian Truţa consemna: “Primul segment al blocului A2, cu 40 de apartamente, situat pe B-dul 6 Martie, nr. 89, s-a desprins de fratele geamăn şi a început să ruleze spre o altă destinaţie. Întreaga “călătorie” a durat doar 5 ore şi 40 de minute, pe o axă înclinată de 33 de grade, 50 minute şi 40 de secunde.

Translarea s-a făcut cu o retragere şi în acelaşi timp o distanţiere a celor două tronsoane, de 55 de metri. Deplasarea a avut loc fără niciun incident. Pe toată durata translării locatarii au rămas în case, gospodinele şi-au văzut de treburi în bucătărie, copiii s-au jucat în camerele lor.

A fost un moment unic să aluneci pe nesimţite cu întregul bloc de pe B-dul 6 Martie, pe B-dul Transilvaniei. Zeci de locatari au ieşit pe balcoane, consumând în linişte o cafea sau o bere. O gospodină mai inspirată a aşezat pe muchia balconului un pahar plin cu apă, demonstrând că mişcarea a fost aşa de lină că nu s-a vărsat niciun picur de apă, deşi a fost cea mai rapidă translare care a avut loc vreodată. A urmat mutarea celui de-al doilea tronson geamăn.

În final, distanţa dintre cele două tronsoane ale blocului A2 s-a mărit la 55,75 metri, spaţiu suficient pentru încântătoarea esplanadă a B-dului Transilvania, care desfată ochiul cu noua geografie urbană”.

www.ziarulunirea.ro