Directorul Teamnet International, Bogdan Padiu, şi administratorul Asesoft International, Cristian Anastasescu, au fost puşi sub control judiciar în noul dosar care îl vizează pe Sebastian Ghiţă, acuzat că a cerut peste 5 milioane de lei unor firme IT pentru contracte ale căror beneficiari au fost, între alţii, Ministerul Economiei, Ministerul Mediului, Transelectrica. În cazul lui Ghiţă, Tribunalul Prahova a disjuns cauza, dispunând ca termen pentru a se pronunţa asupra propunerii de emitere a unui mandat de arestare preventivă în lipsă data de 6 martie, au declarat pentru News.ro reprezentanţi ai instanţei prahovene.

Magistraţii Tribunalului Prahova au deliberat, marţi, timp de câteva ore asupra propunerii procurorilor anticorupţie de emitere de mandate de arestare preventivă în cel mai nou dosar care îl vizează pe Sebastian Ghiţă.

Decizia instanţei nu este definitivă.

Înainte de pronunţarea instanţei, ordonaţele de reţinere emise pe numele lui Bogdan Padiu şi Cristian Anastasescu au expirat. Iniţial, cei doi au aşteptat pronunţarea în sediul Tribunalului Prahova, însă ulterior au plecat.

Padiu şi Anastasescu au fost scoşi din arestul Poliţiei marţi după-amiază şi cu puţin timp înainte de ora 15.00 au fost aduşi la Tribunalul Prahova.

Cristian Anastasescu, administratorul Asesoft International, şi Bogdan Padiu, directorul Grupului Teamnet, au fost reţinuţi pentru 24 de ore, luni seară, după aproape opt ore de audieri la sediul DNA Ploieşti, în noul dosar care îl vizează pe fostul deputat Sebastian Ghiţă, în care se suspectează că trei firme conduse sau controlate de rude sau prieteni ai acestuia i-ar fi dat 50 de milioane de lei bani destinaţi unor miniştri sau funcţionari publici care să contribuie la câştigarea unor noi contracte de către cele trei societăţi.

De asemenea, procurorii DNA Ploieşti au propus, luni, Tribunalului Prahova emiterea unui nou mandat de arestare în lipsă pe numele lui Sebastian Ghiţă, dispărut din decembrie şi dat în urmărire internaţională.

În acest nou dosar Ghiţă este cercetat pentru patru infracţiuni de trafic de influenţă, trei infracţiuni de spălare a banilor şi de constituire de grup infracţional organizat. De asemenea, Padiu şi Anastasescu sunt acuzaţi de infracţiuni de complicitate la trafic de influenţă şi spălare a banilor, ambele în formă continuată şi constituire a unui grup infracţional organizat.