În ianuarie 1926, Stanislaw Poklewski-Koziell, fostul ministru plenipotenţiar al Rusiei la Bucureşti în timpul Primului Război Mondial, trimite o scrisoare Ministerului de afaceri externe. Poklewki-Koziell rămăsese în România după preluarea ce bolşevicii preluaseră puterea în Rusia.

“În urmă cu ceva timp a apărut la Berlin o persoană care trăieşte sub numele de Anastasia Ceaikovski, dar care pretinde că este Marea Ducesa Anastasia Nicolaevna, fiica răposatului Ţar Nicolae al II-lea. Potrivit declaraţiilor acestei persoane, în noaptea masacrării familiei imperiale la Ekaterinburg, ea ar fi fost salvată de un soldat roşu, Alexandre Ceaikovski, care – dându-şi seama că nu murise – a sustras trupul care abia mai dădea semne slabe de viaţă şi, după o lungă călătorie, ar fi adus-o, la începutul anului 1919, într-o suburbie a Bucureştiului…”, scria fostul ministru.

 Aici, Ceaikovski s-ar fi însurat cu ea si s-ar fi născut un copil. În 1920, Ceaikovski ar fi fost împuşcat şi a murit. Văduva a fugit în Germania şi nu se ştie prin ce împrejurări a apărut la Berlin, suferind de pierderea memoriei. Au existat destule persoane în emigraţia rusă înclinaţi să îi dea crezare. Un grup de exilaţi ruşi, legaţi de familia ţarului, l-a mandatat pe Koziell-Poklevski să cerceteze povestea Anastasiei Ceaikovski. S-au căutat date despre căsătoria ei cu Alexandre Ceaikovski, atentatul împotriva acestuia, înhumarea lui, despre ce s-a întâmplat cu copilul şi au fost căutate adresele persoanelor cu care intrase în contact la Bucureşti.

Serviciul special român a întocmit un dosar “Anastasia”. Regina Maria, înrudită cu Romanovii, a fost rugată să acorde sprijin acestui caz. Romulus Voinescu, directorul general al Siguranţei, a ordonat imediat o anchetă. Deşi existau mai multe indicii în declaraţiile date la Berlin de amnezica Anastasia, nici unul nu a fost confirmat. Siguranţa a formulat concluzii negative privind identitatea Annei Ceaikovski, ca fiind fiica ţarului Nicolae al ll-lea.
Astăzi se ştie că Anna Ceaikovski nu a fost prinţesa Anastasia. Totuşi, ea a reuşit să se facă multă vreme crezută. Anna “Ceaikovski” s-a căsătorit în SUA, cu un domn Anderson, continuând să se bucure de atenţia presei. A murit în 1984, după ce toată viaţa a susţinut că este Marea Ducesa Anastasia Nicolaevna Romanov. În 1995, testele ADN au demonstrat că era o muncitoare poloneză, pe nume Franzisca Schanzkowska. Concluziile testelor ADN confirmă, astfel, verdictul Serviciului de Siguranţă de la Bucureşti, dat încă în 1926.