Sfârşitul anului 2019 a fost marcat de unul dintre cele mai mari scandaluri din administraţia ploieşteană. Primarul Dobre a propus în mai multe rânduri consiliului local să voteze construcţia a două grădiniţe cu valori exorbitante ( peste 3 milioane euro fiecare ). Proiectele nu au primit viza de legalitate şi nici vizele compartimentelor de specialitate din primărie, ceeaa ce a dus, în final, la respingerea lor la vot, chiar şi consilierii liberali ai primarului refuzând să voteze o asemenea bazaconie.

 

Discuţiile iscate în legătură cu cele două grădiniţe au dus la descoperirea unei situaţii ţinută ascunsă, sub cheie, de către primarul Dobre, cu influenţe extrem de importante asupra bugetului ploieştean. Deşi erau încheiate cu consultantul, contracte prin care acesta trebuia să fie achitat doar dacă se semna contractul de finanţare europeană a proiectelor, în anul 2018, primarul Dobre a încheiat acte adiţionale semnate şi de unii funcţionari publici din primărie prin care se obliga să achite sumele consultantului indiferent de semnarea contractului de finanţare. În aceste condiţii, în perioada 2018-2019, Primăria Ploieşti a plătit peste 7 milioane de lei consultantului, fără a avea obligaţia să o facă.

 

Privitor la această problema care a captat atenţia opiniei publice, am solicitat un punct de vedere consilierului local George Botez, cel care a prezentat detaliile acestei afaceri intr-o conferinta de presa.

 

“ Am analizat relaţia comercială pe care Primăria Ploieşti a avut-o cu consultantul pe proiecte europene. Analiza s-a făcut iniţial pe perioada 2017-2019, pe baza documentelor puse la dispoziţie de către persoane de bună credinţă din aparatul primarului Dobre, cărora le mulţumesc pentru corectitudinea lor. Ulterior, am extins această analiză şi pe perioada 2011-2017 şi mi-am format o opinie profesională.

 

Din păcate, am sesizat aspecte care ar putea să îmbrace conotaţii penale, cu consecinţe din cele mai grave. În afara grădiniţelor de 3,2 milioane euro bucata care au constituit principala preocupare a primarului Dobre la sfârşit de an, reamintesc şi faptul că pentru o altă lucrare, acelaşi primar i-a acceptat aceluiaşi consultant un onorariu de aproximativ 2 milioane de lei, iar proiectantul a încredinţat lucrarea unui subcontractant, plătind numai 200 mii lei. Acest aspect a fost descoperit de Departamentul de Lupta Antifraudă, iar diferenţa de 1,8 milioane lei a fost imputată Ploieştiului, care va trebui să suporte aceşti bani din bugetul local. Până la acest moment nu a fost demarată o anchetă care să stabilească persoanele vinovate din primărie şi nici nu s-a pus problema recuperării sumei. Şi altele, deloc puţine şi deloc neimportante.

 

Pe de altă parte, după izbucnirea scandalului grădiniţelor, am fost contactat de un reprezentant al consultantului care mi-a comunicat în mod elegant că dacă nu va fi plătit în totalitate din banii publici, firma blochează tot ce a comandat primăria noastră deşteaptă, fiind invocat dreptul de autor. Partea şi mai rea este că am fost informat că primarul Dobre a avut o conduită cel puţin ciudată, situaţie care va duce la plata de penalităţi din partea primăriei. Deci, să recapitulăm : Dobre modifică actele, se obligă să plătească consultantului indiferent dacă proiectele acestuia sunt sau nu eligibile, milioane de lei, pentru a plăti ia bani din credit şi Ploieştiul plăteşte dobânzi, iar când plăteşte, o face cu întârziere în aşa fel încât să achităm şi penalităţi. În acest moment consider că sunt suficiente indicii privind un comportament incorect în relaţia cu acest consultant, comportament vătămător pentru bugetul Ploieştiului şi patrimoniul localităţii.

 

Tocmai de aceea solicit executivului ploieştean să sesizeze Curtea de Conturi pentru un control pe această relaţie comercială, control care să analizeze fiecare contract, act adiţional, comandă, recepţie, cu alte cuvinte fiecare document emis în legătură cu această colaborare şi să verifice legalitatea şi oportunitatea plăţilor efectuate.

 

Îi solicit domnului primar Dobre Adrian să denunţe actele adiţionale păguboase încheiate cu acest consultant şi să recupereze banii ( peste 7 milioane de lei ) pe care să-I aducem în buget şi să le dăm o destinaţie folositoare cetăţenilor.

 

Dacă nu o va face de îndată, voi informa în plen şi Consiliul Local al municipiului Ploieşti şi voi cere un vot pentru această sesizare.” ne-a declarat Botez.