Peste 40 de siteuri din România au fost infectate cu Bad Rabbit, un virus nou care a făcut sute de mii de victime în Rusia şi Ucraina.

Site-urile au fost folosite ca platforme pentru transmiterea virusului către alţi utilizatori. Bad Rabbit, adică “Iepurele Rău” criptează datele victimelor.

Specialiştii în securitate cibernetică susţin că atacul masiv cu noul virus a pornit pe 24 octombrie. Atunci au fost infectate primele 3 siteuri: o firma din Petroşani, un blog de design grafic din Bucureşti şi pagina unei reviste.

Acestea au rămas funcţionale, însă vizitatorii aflau că trebuie să descarce un fişier ca să poată vizualiza corect contionutul. Unul dintre programele folosite a fost Adobe falsh. Odată instalat, fişierele victimei sunt criptate şi pe ecran apare un mesaj de răscumpărare: 300 de dolari şi un timp limită în care trebuie făcută plata.

Pe fir a intrat şi Centrul pentru Securitate Cibernetică din Bucureşti, care a descoperit că atacul este amplu, pentru că zeci de site-uri de la noi din ţară au fost atacate.Dacă totuşi aţi fost atacat, nu plătiţi răscumpărarea, întrucât îi veţi ajută pe hackeri să obţină resurse pentru alte atacuri şi mai periculoase.