Autorităţile ruse au ameninţat marţi să blocheze reţeaua americană de socializare Facebook, în 2018, dacă nu respectă o lege recentă care obligă companiile IT să stocheze datele personale ale utilizatorilor în Rusia, relatează AFP.
Respectarea acestei legi “este obligatorie pentru toată lumea”, a declarat şeful agenţiei de reglementare a telecomunicaţiilor, Aleksandr Jarov, citat de agenţiile ruse. “În orice caz, vom face în aşa fel încât legea să fie respectată, în caz contrar societatea nu va mai putea să opereze pe teritoriul rus”, a adăugat el.
Oficialul a precizat că aşteaptă ca societatea să îl informeze în legătură cu măsurile pe care intenţionează să le ia şi că procedurile sunt posibile în 2018.
Nu este pentru prima dată când autorităţile ridică tonul în faţa giganţilor americani de internet, privind aplicarea acestei legi care a dus deja la blocarea reţelei LinkedIn.
Însă declaraţiile de marţi vin într-un context tensionat, la câteva zile după ce Facebook a acceptat să furnizeze Congresului american conţinutul mesajelor care ar fi fost finanţate de Rusia, pentru a influenţa alegerile prezidenţiale din 2016.
De asemenea, intervin în condiţiile în care Rusia se pregăteşte de propriile alegeri prezidenţiale, în martie,.
Rusia ameninţă că va bloca Facebook
27 septembrie 2017
(38 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Facebook a lansat serviciul Marketplace
(6 octombrie 2016)
46 vizualizări
Samsung se laudă cu 1 TB pentru SSD 840 EVO
(20 iulie 2013)
93 vizualizări
Video: US Navy introduce tunul electromagnetic
(13 aprilie 2014)
395 vizualizări
Lansarea Galaxy Note 7 ar putea fi amânată în unele ţări din cauza cererii prea mari
(25 august 2016)
56 vizualizări
Greşeala banală care îţi strică laptopul mai repede decât te aşteptai. Nu mai proceda aşa
(15 februarie 2022)
43 vizualizări
Posesorii de Samsung Galaxy Note 7 au reclamat probleme şi după înlocuirea dispozitivelor
(4 octombrie 2016)
85 vizualizări
"Trucuri" pe Facebook: Cum te faci mai vizibil fără să plăteşti reclamă
(22 decembrie 2017)
606 vizualizări
Samsung Galaxy S6 e gata de lansare VIDEO
(4 februarie 2015)
59 vizualizări
Haga sesizează justiţia împotriva dezvoltatorului Pokemon Go
(30 septembrie 2016)
39 vizualizări
Switch a devenit cea mai vândută consolă de jocuri a celor de la Nintendo
(14 aprilie 2017)
40 vizualizări
Scutul energetic din filmele SF ar putea deveni realitate
(24 martie 2015)
120 vizualizări
Japonezii modifică orbita sondei Akatsuki
(4 aprilie 2016)
47 vizualizări
Codarea WhatsApp şi Telegram nu împiedică piratarea conturilor
(16 martie 2017)
368 vizualizări
Facebook plăteşte utilizatorii care participă la realizarea unor studii
(27 noiembrie 2019)
35 vizualizări
Greşeli frecvente pe care le fac micile afaceri cu site-urile lor
(16 ianuarie 2018)
363 vizualizări
Câţi bani au făcut hackerii în 2017
(28 mai 2017)
202 vizualizări
SpaceX a testat cu succes motorul cu care compania speră să trimită oameni pe Marte
(27 septembrie 2016)
51 vizualizări
Top 5 alimente care te slăbesc fără înfometare
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Strategii pentru a câștiga în cazinourile online
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
2 aprilie 2024
EURO = 4.9705 RON
USD = 4.6276 RON
GBP = 5.8148 RON
Top articole
-
Lista de alimente în caz de război. Ce provizii trebuie să ai în cămară
Publicat la data de 11 aprilie 2024
-
Ce este acidul uric şi care sunt cauzele creşterii nivelului acestuia?
Publicat la data de 9 aprilie 2024
-
De ce ar trebui să faci periodic teste de vedere şi să consulţi un specialist în optometrie?
Publicat la data de 18 aprilie 2024
-
Tendinţe tehnice în industria cazinourilor: la ce să vă aşteptaţi în următorul deceniu
Publicat la data de 17 aprilie 2024