Mesajele pe care le trimiteţi din greşeală sau cele pe care le regretaţi ar putea fi şterse în aplicaţia WhatsApp.

WABetaInfo, un site care analizează funcţii ale aplicaţiilor în fază de teste, spune că WhatsApp ar putea avea în curând „delete for everyone”, prin care mesajele trimise vor putea fi şterse. Mai exact, un mesaj expediat şters cu ajutorul acestei noi funcţii va dispărea atât de pe telefonul tău, cât şi de pe cele ale tuturor participanţilor la conversaţie.

Cu această caracteristică, utilizatorii vor putea să „anuleze trimiterea” unor texte, imagini, clipuri video, GIF-uri, documente, citate şi chiar update-uri la status într-o fereastră de cinci minute de la trimiterea acestora.

Însă, potrivit The Independent, ar putea exista o limită de cinci minute în care poţi face această operaţiune.

Săptămâna aceasta, reprezentanţii Facebook, companie care deţine WhatsApp, au mai anunţat că lansează o versiune a aplicaţiei pentru companii. Nu au detaliat facilităţile viitoarei aplicaţii, limitându-se la a spune că marile companii vor putea trimite utilizatorilor via WhatsApp informaţii precum cele legate de zboruri sau confirmări de livrare.

COO-ul WhatsApp, Matt Idema, a declarat pentru The Wall Street Journal că încă nu a fost pus la punct planul de monetizare, însă că, cu siguranţă, viitoarea versiune de business va fi disponibilă contra cost pentru marile companii.

În luna mai, autorităţile europene au amendat Facebook cu 110 milioane de euro pentru că ar fi transmis informaţii înşelătoare în timpul unei analize derulate pentru achiziţia serviciului de mesagerie WhatsApp.

Mai exact, Facebook a informat reglementatorii europeni, care au acţionat ca arbitru în ceea ce priveşte concurenţa în UE, că nu va lega conturile utilizatorilor proprii cu cele ale WhatsApp. Însă ar fi făcut acest lucru după doi ani de la achiziţie.

La începutul anului 2014, aplicaţia WhatsApp a fost cumpărată de Facebook pentru o sumă de 19 miliarde de dolari. Din această valoare, 16 miliarde au fost cash şi de apromoximativ 3 miliarde s-au oferit acţiuni la compania care deţine reţeaua de socializare Facebook şi Instagram.

În doar doi ani de la preluarea de către Facebook s-a dublat numărul celor care folosesc WhatsApp, iar acum există peste 1 miliard de utilizatori în întreaga lume.