P10, noul flagship Huawei, este acum disponibil la nivel naţional, în magazinele locale şi la operatorii de telefonie mobilă. În prima etapă, Huawei P10 va fi disponibil în două variante de culoare, la un preţ recomandat de 2.599 de lei.
După ce în ultimele două săptămâni Huawei P10 a fost putut fi precomandat în cadrul unei campanii care aducea utilizatorilor gratuit o brăţară Huawei FIT, vârful de gamă P10 poate fi acum cumpărat în mod oficial de pe piaţa locală.
Cu un ecran QHD de 5,1 inch, Huawei P10 este al doilea flagship consecutiv al producătorului chinez care foloseşte un sistem foto dual, în care o cameră de 20 MP cu senzor monocrom conlucrează cu una de 12 MP color, pentru a combina într-una singură fotografiile realizate.
Huawei P10 are un procesor Kirin 960, 4 GB memorie RAM şi 64 GB spaţiu de stocare, ce poate fi completat cu un card de memorie microSD. De asemenea, P10 dispune de o baterie de 3.200 mAh, mai mare, de exemplu, decât cea de 3.000 mAh oferită de Galaxy S8.
“Românii se numără printre consumatorii europeni cu cele mai înalte standarde în ceea ce priveşte tehnologia, iar asta nu poate decât să ne bucure. Huawei P10 nu numai că le îndeplineşte aşteptările, ci şi le depăşeşte, datorită beneficiilor pe care le oferă, şi suntem încrezători că clienţii îl vor alege într-un număr din ce în ce mai mare. Tocmai de aceea, era natural ca aşteptările noastre să fie mai mari: ne propunem să vindem P10 într-o cantitate dublă, în comparaţie cu P9”, a declarat Fred Wangfei, Director of Huawei Romania Consumer B.G.
Huawei P10 va fi disponibil, în prima etapă, în două variante de culoare: Graphite Black şi Mystic Silver, la un preţ recomandat de 2.599 de lei.
Smartphone-ul Huawei P10, lansat pe piaţa românească
6 aprilie 2017
(219 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
WhatsApp. FATAL ERROR. Se blochează aplicaţia şi telefonul
(9 mai 2018)
195 vizualizări
Metoda inedită prin care-ţi poate fi furat modelul de deblocare a telefonului
(6 septembrie 2018)
158 vizualizări
Hackeri din Ploieşti acuzaţi de fraudă de 18 milioane de dolari în SUA
(7 mai 2018)
1094 vizualizări
Fotografii, în premieră, cu planeta Pluto făcute de sonda New Horizons
(14 iulie 2015)
592 vizualizări
Patriarhia reclamă deschiderea de conturi false pe numele patriarhului pe reţelele de socializare
(8 februarie 2017)
266 vizualizări
Câţi bani merită să iei cu tine dacă mergi la cazino?
(10 ianuarie 2022)
84 vizualizări
Nokia relansează celebrul telefon 8110 şi promite o autonomie de 17 zile
(26 februarie 2018)
281 vizualizări
Scutul energetic din filmele SF ar putea deveni realitate
(24 martie 2015)
120 vizualizări
Semafoare montate în asfalt pentru dependenţii de smartphone
(27 aprilie 2016)
246 vizualizări
De ce nu vrea Apple să te lase să schimbi bateria dintr-un iPhone
(21 august 2019)
185 vizualizări
Ce pregătesc hackerii pentru anul acesta
(19 ianuarie 2014)
60 vizualizări
Orice persoană poate cumpăra atacuri cibernetice
(28 martie 2016)
162 vizualizări
Aplicaţiile pe care le instalezi pot fi folosite de hackeri pentru a-ţi deturna telefonul
(2 august 2016)
106 vizualizări
Românii au 8,4 milioane de conturi pe Facebook
(29 februarie 2016)
406 vizualizări
Cel mai bun smartphone din lume, in 2014
(6 octombrie 2014)
136 vizualizări
Atenţie la furtul de identitate! Poliţia Română, apel către toţi utilizatorii de Facebook
(30 iulie 2017)
802 vizualizări
Amintiri din tinereţea violentă a Terrei: Ciocnirea cu Theia şi naşterea Lunii
(4 februarie 2016)
383 vizualizări
Top 5 alimente care te slăbesc fără înfometare
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Strategii pentru a câștiga în cazinourile online
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
2 aprilie 2024
EURO = 4.9705 RON
USD = 4.6276 RON
GBP = 5.8148 RON
Top articole
-
Lista de alimente în caz de război. Ce provizii trebuie să ai în cămară
Publicat la data de 11 aprilie 2024
-
Ce este acidul uric şi care sunt cauzele creşterii nivelului acestuia?
Publicat la data de 9 aprilie 2024
-
Tendinţe tehnice în industria cazinourilor: la ce să vă aşteptaţi în următorul deceniu
Publicat la data de 17 aprilie 2024
-
De ce ar trebui să faci periodic teste de vedere şi să consulţi un specialist în optometrie?
Publicat la data de 18 aprilie 2024