Poliţia Română desfăşoară o campanie de informare privind jocurile video şi riscurile la care sunt supuşi copiii care le accesează online, după ce în tările vecine, în special cele în care se vorbesc limbi slave, au existat adolescenţi care s-au sinucis în urma unor jocuri găsite pe internet. Reprezentanţii Poliţiei spun că nu există astfel de cazuri în România şi au adăugat că la această campanie participă psihologi dar şi ofiţeri de la criminalitate cibernetică.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Române, Ramona Dabija, a declarat, vineri, pentru News.ro că în prezent este în desfăşurare o campanie de informare privind jocurile video, în condiţiile în care în ţările vecine, în special în cele în care se vorbesc limbi slave, există cazuri de adolescenţi care s-au sinucis în urma unor jocuri găsite pe internet.
Ea a precizat că în România nu s-au înregistrat astfel de cazuri până în prezent.
”Prieteniile din lumea virtuală pot fi fatale”, a menţionat Ramona Dabija, care a adăugat că trebuie atrasă atenţia părinţilor cu privire la jocurile video de pe internet şi la pericolul la care sunt expuşi copiii.
Dabija a mai spus că angajaţii Poliţiei Române desfăşoară deja activităţi de prevenire a riscului la care sunt supuşi copiii în general, punându-se însă accent pe pericolul reprezentat de jocurile video de pe internet. Aceste acţiuni au loc în şcoli, în teatre, în parcuri, iar de săptămâna viitoare se vor extinde şi în gări, pe străzi sau în aeroport.
La discuţiile cu copiii participă, pe lângă angajaţi ai Poliţiei Române, psihologi şi ofiţeri de la criminalitate cibernetică.
Un astfel de joc online este ”Balena Albastră”, lansat în Rusia şi din cauza căruia peste 130 de adolescenţi s-ar fi sinucis.
Săptămâna trecută, trei tineri din Chişinău au murit după ce s-au aruncat în gol. Doi dintre ei, în vârstă de 15 şi 16 ani, au sărit de pe o clădire cu 18 etaje, iar autorităţile ar fi găsit dovezi pe paginile lor de socializare că ar fi participat la jocul ”Balena Albastră”, potrivit Unimedia. Cel de-al treilea tânăr s-a aruncat de pe o clădire cu 14 etaje.
Jocul impune celor care îl practică să îndeplinească mai multe provocări, care pot ajunge până la a se arunca de pe acoperişuri.
Vineri, cinci elevi de la o şcoală generală din municipiul Iaşi au ajuns la spital, după ce au leşinat în timp ce jucau, într-o pauză, un joc ce presupunea să îşi ţină respiraţia. Surse din rândul medicilor spun că elevii ar fi pus în practică o variantă a jocului ”Balena Albastră”, în timp ce surse din Poliţie, care a deschis o anchetă în acest caz, afirmă că ar fi vorba doar despre o idee lansată de unul dintre copii.
Campanie de informare privind jocurile video, după ce în tările vecine au existat adolescenţi care s-au sinucis în urma unor jocuri găsite pe internet
18 martie 2017
(430 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Majoritatea românilor intră pe internet pentru Facebook, Whatsapp si video-chat şi doar 8% pentru servicii bancare sau documentare
(17 august 2017)
119 vizualizări
Sony a lansat noua gamă de device-uri
(14 martie 2016)
41 vizualizări
Parola viitorului: Scanarea creierului utilizatorului
(18 februarie 2016)
248 vizualizări
Serviciul WhatsApp, blocat în China. Cine ar fi de "vină"
(19 iulie 2017)
525 vizualizări
Facebook a lansat serviciul Marketplace
(6 octombrie 2016)
46 vizualizări
Telekom România va desfăşura în perioada 5-8 mai un proces de migrare a sistemelor IT
(4 mai 2017)
85 vizualizări
AirType, un prototip de tastatură… fără taste
(17 iulie 2014)
86 vizualizări
Stiai? Ce se intampla cu adevarat atunci cand lasi telefonul la incarcat toata noaptea
(28 iunie 2020)
128 vizualizări
Facebook a picat: Utilizatorii din întreaga lume nu s-au putut conecta pe conturile personale. Probleme tehnice şi pentru Instagram
(27 ianuarie 2015)
136 vizualizări
iPhone low-cost
(10 iulie 2013)
78 vizualizări
Sonda Juno s-a plasat pe orbita lui Jupiter. 7 mistere pe care trebuie să le elucideze
(5 iulie 2016)
259 vizualizări
WhatsApp introduce sistemul de verificare în doi paşi pentru toţi cei peste un miliard de utilizatori ai săi
(11 februarie 2017)
604 vizualizări
RCS & RDS lansează Digi Online, cu posturi TV gratuite
(14 decembrie 2013)
203 vizualizări
Ce pedeapsă a primit un român care şi-a şantajat fosta iubită cu înregistrarea porno a unei partide de sex
(21 mai 2018)
1842 vizualizări
Apple a vândut 6 milioane de modele de Apple Watch în ultimul trimestru
(9 februarie 2017)
286 vizualizări
Un asteroid imens va trece destul de aproape de Pământ înainte de Crăciun
(24 noiembrie 2017)
93 vizualizări
CCleaner 4.0, aplicaţie utilă
(17 septembrie 2013)
88 vizualizări
Top 5 alimente care te slăbesc fără înfometare
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Strategii pentru a câștiga în cazinourile online
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
2 aprilie 2024
EURO = 4.9705 RON
USD = 4.6276 RON
GBP = 5.8148 RON
Top articole
-
Lista de alimente în caz de război. Ce provizii trebuie să ai în cămară
Publicat la data de 11 aprilie 2024
-
Ce este acidul uric şi care sunt cauzele creşterii nivelului acestuia?
Publicat la data de 9 aprilie 2024
-
Tendinţe tehnice în industria cazinourilor: la ce să vă aşteptaţi în următorul deceniu
Publicat la data de 17 aprilie 2024
-
De ce ar trebui să faci periodic teste de vedere şi să consulţi un specialist în optometrie?
Publicat la data de 18 aprilie 2024