Următoarea versiune de iPhone, care urmează să fie lansată în toamnă, va aduce schimbări majore, iar printre acestea s-ar putea număra şi trecerea la securizarea telefonului folosind un sistem de recunoaştere facială.
Analistul Rod Hall de la JPMorgan susţine că Apple va folosi pe următoarea generaţie de iPhone un scaner bazat pe laser ce va fi integrat în partea frontală a telefonului. Acesta va facilita deblocarea automată telefonului în urma recunoaşterii faciale a proprietarului, preluând rolul cititorului de amprente.
Informaţia vehiculată de Rod Hall se potriveşte cu unele dintre cele mai credibile zvonuri vehiculate până acum. Conform acestora, Apple ar urma să renunţe la butonul Home, eliminând dintr-un singur foc atât funcţiile de bază ale acestuia, cât şi senzorul de amprente integrat.
De aceea, mergând mai departe pe logica acestui zvon, Apple are nevoie de o alternativă pentru securizarea device-urilor sale. Până acum s-a vorbit de un senzor de citit amprente, iar acum apare varianta recunoaşterii faciale.
Este posibil ca cele două variante să nu se excludă reciproc. Nu ar fi o mare surpriză dacă versiunea de top a următorului iPhone ar dispune de sistemul de recunoaştere facială, în timp ce celelalte ar folosi senzorul de amprente integrat în ecran sau mutat pe spatele telefonului.
Informaţiile de până acum vorbesc de trei versiuni de iPhone pe care Apple ar urma să le lanseze în toamna acestui an. Vârful gamei ar urma să fie un model de 5.8 inch, al cărui ecran, datorită renunţării a butonul Home, va ocupa probabil un procent mai mare din partea frontală a telefonului.
Următorul iPhone ar putea folosi un sistem de recunoaştere facială în locul cititorului ce amprente
17 februarie 2017
- citeşte totul despre:
- iphone,
- toamna,
- majore,
- telefon,
- sistem,
- recunoastere,
- securizare,
- apple
(321 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Vodafone vrea să intre pe piaţa TV
(17 octombrie 2014)
47 vizualizări
Ceas minune, de la Samsung
(20 august 2013)
165 vizualizări
Cât va costa un bec plat
(11 mai 2015)
237 vizualizări
Descoperire uluitoare pe Pluto: apă îngheţată şi cer albastru!
(9 octombrie 2015)
64 vizualizări
WhatsApp face o schimbare majora care ii va afecta pe fiecare din cei 1.5 miliarde de toti utilizatori!
(21 iulie 2018)
704 vizualizări
Tastatura care te ajută să-ţi controlezi computerul de pe televizor
(27 iunie 2015)
40 vizualizări
13 reguli pentru a face cumpărături online în siguranţă
(4 aprilie 2015)
463 vizualizări
WhatsApp va avea două funcţii noi
(8 iunie 2017)
176 vizualizări
Serverele Yahoo, nefuncţionale. Yahoo Mail nu este accesibil
(5 septembrie 2019)
55 vizualizări
De ce să cumperi laptopuri şi telefoane folosite? Ai toate motivele!
(22 iulie 2022)
26 vizualizări
Funcţia WhatsApp pe care să n-o foloseşti: cum pot ajunge datele tale direct pe Google
(9 iunie 2020)
543 vizualizări
KitKat, noua versiune Android
(4 septembrie 2013)
96 vizualizări
Scutul energetic din filmele SF ar putea deveni realitate
(24 martie 2015)
120 vizualizări
Maguay lansează PC-uri cu procesoare Intel Core generaţia a patra
(19 iunie 2013)
77 vizualizări
Google şi-a schimbat logo-ul
(2 septembrie 2015)
84 vizualizări
Japonezii au fabricat un prototip care detectează boli după respiraţie
(15 iunie 2015)
78 vizualizări
Tarifele de roaming în UE dispar din 15 iunie 2017
(24 ianuarie 2017)
583 vizualizări
Top 5 alimente care te slăbesc fără înfometare
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Strategii pentru a câștiga în cazinourile online
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
2 aprilie 2024
EURO = 4.9705 RON
USD = 4.6276 RON
GBP = 5.8148 RON
Top articole
-
Lista de alimente în caz de război. Ce provizii trebuie să ai în cămară
Publicat la data de 11 aprilie 2024
-
Ce este acidul uric şi care sunt cauzele creşterii nivelului acestuia?
Publicat la data de 9 aprilie 2024
-
De ce ar trebui să faci periodic teste de vedere şi să consulţi un specialist în optometrie?
Publicat la data de 18 aprilie 2024
-
Tendinţe tehnice în industria cazinourilor: la ce să vă aşteptaţi în următorul deceniu
Publicat la data de 17 aprilie 2024