Ecrane fine ca un afiş în cazul LG sau care vibrează pentru a transmite sunetul în loc de difuzoare la Sony - marii giganţi ai electronicii au atras privirile tuturor cu televizoarele lor la CES 2017 din Las Vegas, cel mai mare târg de echipamente electronice din lume, informează AFP. 

În cadrul conferinţelor de presă organizate miercuri, în ajunul deschiderii oficiale a salonului, mai mulţi producători din domeniu au prezentat însă şi alte proiecte importante, precum roboţi sau inteligenţă artificială.

Grupul sud-coreean LG Electronics a prezentat un televizor cu ecran plat numit "W", un nume pe care David VanderWaal, vicepreşedinte însărcinat cu marketingul în SUA, l-a explicat prin referirea la termenii englezi pentru desemnarea unui afiş sau a unei ferestre ("Wallpaper. Window. Wow").

Modelul are o diagonală de 1,65 de metri, dar numai 2,57 milimetri grosime. El a fost conceput pentru a fi fixat pe perete cu magneţi de circa 4 mm.

Grupul japonez Sony a prezentat la rândul lui o nouă linie de televizoare pentru care a optat pentru tehnologia ecranului organic de înaltă definiţie OLED, până acum un domeniu rezervat LG.

De asemenea, Sony a făcut pariul de a suprima difuzoarele. În loc de acestea, noile televizoare utilizează o tehnologie care permite generarea sunetului făcând să vibreze ecranul. Preşedintele grupului, Kazuo Hirai, a declarat că este o premieră în domeniu. Vânzările mondiale de televizoare sunt în scădere, anticipându-se că vor fi achiziţionate circa 105 milioane unităţi în acest an faţă de 108 milioane în 2016, întrucât din ce în ce mai mulţi oameni preferă smartphone-urile, tabletele sau computerele pentru a urmări diverse programe, susţine Steve Koenig, un analist al asociaţiei sectoriale CTA, care organizează CES.

Vânzările de ecrane cu înaltă definiţie (4K) continuă totuşi să crească, iar televizoarele rămân starurile salonului de la Las Vegas.

Sonny a integrat programul Android TV al Google pe televizoarele sale pentru a le face capabile să intre direct pe internet.

Grupul chinez TCL, în puternică creştere şi venit la CES cu misiunea de a-şi extinde piaţa, îi are şi el pe Google şi Android TV printre parteneri. Acesta a prezentat la CES 2017 25 de noi televizoare conectate la internet destinate pieţei nord-americane, cărora le-a lăudat imaginea de înaltă definiţie şi calitatea audio ameliorată.

Samsung a prezentat la rândul lui o serie de aparate inovatoare, mergând de la aparate electrocasnice până la primul ordinator portabil conceput special pentru jocurile video.

El a anunţat însă şi îmbunătăţiri ale platformei sale pentru televizoare conectate, cu o ofertă care îi vizează în special pe amatorii de sport şi cu o nouă aplicaţie de divertisment.

Printre funcţionalităţile noilor modele figurează şi capacitatea de a recunoaşte persoana din gospodărie care dă comenzile vocale aparatului.

Grupul a anunţat la Las Vegas că toate noile sale aparate vor folosi cloud computing, inteligenţa artificială şi analiza datelor pentru a se adapta la obiceiurile şi la nevoile consumatorilor. Un nou frigider pentru piaţa americană dispune de exemplu de un ecran pentru a căuta reţete şi a supraveghea alimentele din interior, dar poate recomanda şi muzică sau utiliza comenzi vocale pentru asistentul virtual Alexa al Amazon în scopul de a cumpăra online produse alimentare.

LG a mai prezentat şi o serie de roboţi care pot să facă curat, să tundă peluza sau să-i ajute pe călători să se înregistreze pentru zboruri sau să-şi găsească poarta de îmbarcare.