În contractul prin care Microsoft a preluat divizia de telefoane Nokia, a fost specificată şi o interdicţie de a folosi brandul pentru o perioadă de timp.

Aceasta a expirat, iar compania HMD Global a preluat dreptul de a folosi numele de Nokia. Zilele trecute au prezentat şi primele doi modele. Însă fanii gandgeturilor de ultimă generaţie au de ce să fie dezamăgiţi.

Primele două telefoane, Nokia 150 şi 150 Dual Sim, nu sunt smartphone-uri. Printre altele, noile Nokia au radio, player MP3, lanternă, cameră foto VGA şi bluetooth, iar ecranul măsoară doar 2,4 inci.

Principalul atu al celor două telefoane îl reprezintă autonomia bateriei. Potrivit producătorului, cele două modele pot oferi convorbiri de până la 22 de ore la o singură încărcare, iar în stand by pot sta până la o lună.

Noile telefoane Nokia vor intra pe piaţa europeană în prima parte a anului 2017, iar preţul de producător, fără taxe şi adaos comercial, va fi de 25 de euro.

Microfost a cumpărat Nokia în 2014. Tranzacţia a fost în valoare de peste 5,4 miliarde de euro. Aproape 30.000 de angajaţi au Nokia au trecut la Microsoft.

După ce a vândut diviza de telefoane, Nokia a rămas cu alte departamente foarte importante: NSN, dezvoltarea de infrastructură şi reţele, Here Maps, dezvoltare de hărţi şi Advanced Technologies, care se ocupă de dezvoltarea de tehnologii avansate.