Populaţia de internauţi din China, deja cea mai mare din lume, depăşeşte în prezent 700 de milioane de persoane, au anunţat miercuri autorităţile, reprezentând peste jumătate din utilizatorii de internet de pe glob. Beijingul contează deschis pe web pentru a-şi relansa creşterea, transmite AFP.

China avea la sfârşitul lunii iunie 710 milioane de internauţi — persoane care au fost online cel puţin o dată în ultimele şase luni—, a arătat Centrul de informare asupra internetului (CNNIC), organism afiliat guvernului. Acest lucru înseamnă o creştere cu 3,1% faţă de sfârşitul lunii decembrie 2015, adaugă instituţia menţionată într-un comunicat.

Cifra reprezintă mai mult de dublul populaţiei totale din Statele Unite. Un internaut din doi din lume se află în China.

Cenzura pe internet rămâne însă puternică: reţelele de socializare Facebook, Twitter sau Instagram, precum şi Google şi mesageria Gmail nu au acces în ţară, la fel ca o parte a presei occidentale. Conţinuturile postate online de presa chineză şi pe platformele de discuţii sunt strict controlate.

Şi totuşi Beijingul contează pe internet, pe start-up-urile inovatoare şi pe explozia vânzărilor online pentru a dinamiza modelul de creştere economică a ţării, ale cărui motoare tradiţionale (exporturi, industria grea, producţia manufacturieră) slăbesc.

Guvernul a introdus astfel un program ambiţios numit "Internet plus", care să încurajeze folosirea internetului şi elanul noilor tehnologii, pentru a moderniza sectorul industrial.

Potrivit CNNIC, circa 92,5% dintre internauţii chinezi navighează online de pe telefoanele mobile. "Stilul de viaţă imprimat de internetul mobil va continua să se dezvolte, iar proiectul +Internet plus+ facilitează eforturile de diversificare făcute de guvern şi întreprinderi", arată instituţia.

Există totuşi şi zone unde internetul are o slabă putere de pătrundere: astfel, numărul internauţilor de la ţară rămâne scăzut, locuitorii din zonele rurale constituind doar o treime din total, recunoaşte CNNIC. Conform experţilor centrului guvernamental, fie oamenii din zonele rurale nu au cunoştinţe suficiente despre calculator, internet şi noile tehnologii pentru a folosi acest tip de comunicaţie, fie nu sunt interesaţi.

Mai multe firme chineze — de la Tencent la compania de comerţ electronic Alibaba — s-au impus în ultimii ani printre giganţii internetului mondial, mai ales datorită exploziei vânzărilor online, care au crescut în 2015 cu 33%, atingând 3.880 de miliarde de yuani (522 de miliarde de euro), adică aproape 13% din totalul vânzărilor anuale cu amănuntul din China.

Anul trecut au existat în China 413 milioane de internauţi care au făcut cumpărături online, potrivit CNNIC, citat de AFP.

AGERPRES