Aproape jumătate dintre părinţi (42%) nu se regăsesc în lista de prieteni a copiilor lor, pe reţelele de socializare, iar unul din trei părinţi (31%) este de părere că internetul îi izolează de copii, reiese din rezultatele unei noi cercetări efectuate de Kaspersky Lab şi iconKids & Youth.

Conform datelor, dacă, în trecut, părinţii erau prima variantă la care apelau copiii în căutare de răspunsuri sau sfaturi, unul din patru părinţi (23%) respondenţi afirmă că, la ora actuală, copiii preferă să intre online decât să i se adreseze.

Studiul a arătat, de asemenea, că aproape jumătate (42%) dintre părinţi nu sunt în lista de prieteni a copiilor lor, pe reţelele de socializare, în timp ce pentru unul din cinci părinţi (18%), motivul ar fi jena pe care copiii ar simţi-o.

În acelaşi timp, 21% dintre părinţi şi 22% dintre copii susţin că internetul poate cauza tensiuni în familie, iar unul din trei părinţi crede că internetul îi izolează de copii.

Pe de altă parte, sondajul Kaspersky Lab şi iconKids & Youth relevă faptul că două treimi dintre familiile participante la studiu au spus că folosesc în comun un computer.

'Prin urmare, 31% dintre părinţi se plâng că al lor copil a stricat ceva la dispozitivul conectat sau l-a infectat cu un virus în timp ce era online (30%), iar un sfert (24%) au fost nevoiţi să plătească ceva ce a comandat sau descărcat copilul. Similar, 13% dintre copii îşi acuză părinţii că au stricat un aparat, iar 16% se plâng că părinţii lor le-au şters, din greşeală, informaţii de-ale lor', notează sursele citate.

Cercetarea, care a avut în vedere peste 3.700 de familii din şapte ţări, oferă informaţii despre modul în care lumea digitală schimbă dinamica familiei tradiţionale.

Digi 24