Facebook va lansa pentru toţi utilizatorii o funcţie de prevenire a sinuciderilor care să permită semnalarea conţinuturilor ce indică intenţii de suicid şi obţinerea de asistenţă, a anunţat reţeaua socială, potrivit Agerpres.

„Cu ajutorul acestor noi instrumente, în cazul în care cineva postează pe Facebook ceva ce vă nelinişteşte, puteţi contacta direct acest prieten şi, de asemenea, îl puteţi 'raporta'. Avem echipe în întreaga lume, 24 de ore din 24, care monitorizează aceste semnalări”, precizează reţeaua socială într-un comunicat citat de AFP.

Această funcţie a fost testată până în prezent de unii utilizatori anglofoni.

Concret, membrii reţelei sociale vor putea semnala un astfel de conţinut prin intermediul meniului drop-down, cu ajutorul căruia utilizatorii raportează deja postările inadecvate. Potrivit Facebook, aceste semnalări vor avea prioritate faţă de altele.

Reţeaua socială, care a dezvoltat aceste instrumente împreună cu asociaţii de prevenire a suicidului, oferă apoi mai multe opţiuni persoanei care vrea să-şi ajute prietenul, cum ar fi trimiterea unui mesaj de sprijin redactat în prealabil, relaţionarea cu un prieten comun sau asociaţie, detaliază Nou York Times. De asemenea, contului raportat i se va propune un mesaj de sprijin cu mai multe opţiuni (numere ale unor servicii de asistenţă, trimiteri la site-uri de consiliere etc.).