Patru elemente nou descoperite au fost adăugate tabelului periodic al elementelor în ultimele zile ale anului 2015, completând al şaptelea rând al graficului, relatează Science News.
Astfel, patru noi elemente cu numerele atomice 113, 115, 117 şi 118 au fost recunoscute oficial de Uniunea Internaţională a Chimiei Pure şi Aplicate(IUPAC) pe 30 decembrie. Toate cele patru elemente au fost descoperite în laborator. Elementul 113 a fost descoperit de o echipă de cercetători de la institutul RIKEN din Japonia, în timp ce descoperirea elementelor 115, 117 şi 118 au fost acreditate unei echipe mixte ruso-americane, de la Institutul de Cercetare Nucleară din Dubna, Rusia şi Laboratorul Naţional Lawrence Livermore din California, Statele Unite. Studiile care atestă descoperirea celor patru noi elemente vor apărea în prima parte a acestui an, conform IUPAC. Deocamdată, ele au fost trecute în tabel cu prescurtări temporare începând cu Uu (unum), urmând ca echipele care le-au descoperit să le ofere şi o denumire oficială. Elementul 113 va fi primul din istorie descoperit şi denumit de cercetători din Asia. Tabelul periodic al elementelor îi este atribuit savantului rus Dmitri Mendeleev şi aranjează elementele chimice cunoscute în funcţie de numărul atomic şi proprietăţile chimice ale acestora. Odată cu recunoaşterea celor patru elemente, tabelul înregistrează acum, fără întrerupere, elemente cu numere atomice variind de la 1 la 118.

Adevărul