Una dintre cele mai grave tragedii petrecute în ultimii ani în Bucureşti este comemorată de Google România printr-o fundă de doliu afişată pe prima pagină a motorului de căutare online.

Funda de doliu apare sub căsuţa de căutare de pe pagina Google România, iar în descrierea sa este afişat mesajul “În memoria victimelor din clubul Colectiv”.

Google marchează, astfel, incidentul petrecut vineri seară în Clubul Colectiv din Bucureşti, unde 30 de oameni şi-au pierdut viaţa şi alţi peste 180 au fost răniţi, în urma unui incendiu declanşat de la artificii aprinse în faţa scenei unde avea loc un concert.

Un total de 146 de răniţi au fost internaţi în 12 spitale din Capitală, mai mult de jumătate dintre aceştia fiind în stare gravă sau critică, iar prognosticul medicilor în cazul acestora este foarte rezervat.

În urma tragediei, Guvernul României a decretat, sâmbătă, trei zile de doliu naţional.