Reprezentanţii companiei de telefonie mobilă Vodafone anunţă că 28 de ţări, în principal europene şi asiatice, au solicitat, în ultimul an, acordarea accesului la convorbirile cetăţenilor, în scopul unei monitorizări mai eficiente a populaţiei, relatează Bloomberg. În ceea ce priveşte România, care apare în listă, raportul Vodafone precizează că nu e permisă divulgarea de informaţii precise sau de statistici legate de cererile făcute de institutii ale statului, deoarece Codul de Procedură Penală e neclar în această privinţă. Reprezentanţii companiei spun că au cerut autorităţilor lămuriri privind caracterul secret al acestor date, dar nu au primit un răspuns.

Compania de telefonie mobilă Vodafone a anuţat că autorităţile a 28 de ţări au solicitat să aibă acces la convorbirile cetăţenilor sau să folosească dispozitive de interceptare a apelurilor. Aceste solicitări au avut loc pe o perioadă de 12 luni, din martie 2014 până în martie 2015, conform raportului întocmit de Vodafone în vederea instaurării unei legi de protecţie a datelor faţă de solicitările forţelor guvernamentale de a avea acces la acest tip de informaţii.

Vodafone şi alte companii au început să dezvăluie solicitările făcute de autorităţile guvernamentale în scopul monitorizării cetăţenilor după ce Edward Snowden, fost angajat al CIA şi NSA, a vorbit despre interceptările făcute de guvernele anumitor ţări, atrăgând atenţia că din ce în ce mai mulţi oameni şi companii folosesc mesaje criptate şi tehnici online pentru a-şi ascunde istoricul activităţilor de pe internet. Furnizorii de browsere precum Mozilla Corp., Firefox şi Safari (Apple Inc.) oferă opţiuni pentru întărirea securităţii privind căutările realizate de utilizatori, în timp ce compania TOR asigură un grad mai mare de anonimitate pentru activitatea online a unui utilizator.

Vodafone atenţionează în raportul întocmit că, odată cu lupta companiilor media pentru serviciile de telefonie mobilă şi cablu TV, operatorii vor fi puşi în poziţia de a exercita mai mult control editorial asupra conţinutului serviciilor lor. Astfel de politici au fost deja instituite în companii precum Twitter Inc. şi Facebook Inc.