Şase ţări, trei capitale, cetăţi, defilee şi mii de peisaje impresionante. Google te invită la o călătorie pe Dunăre de la Bratislava la Cernavodă, odată cu publicarea pe Google Maps a imaginilor Street View de pe cel mai repezentativ curs de apă al Europei.

Google a navigat şi fotografiat Dunărea în vara anului 2014, preluând imagini din Slovacia, Croaţia, Serbia, Ungaria, Bulgaria şi România.Google anunţă publicarea în Street View a acestora. Pot fi explorate astfel două treimi din cursul Dunării, de la graniţa Slovaciei cu Austria şi până la Cernavodă, în România.

„Fotografierea cursului Dunării reprezintă unul dintre dintre cele mai ample proiecte speciale derulate de Google Street View. Este prima dată când Google a realizat o colecţie de imagini care se întinde pe şase ţări.

Oricine poate porni într-o croazieră pe Dunăre şi să descopere locuri memorabile precum Bratislava, Palatul Parlamentului din Budapesta, Belgrad sau Cazanele Dunării”, a declarat Dan Bulucea, country manager Google România.

Câteva locuri impresionante de pe cursul Dunării din România care pot fi explorate în Google Maps:

Fotografiile au fost realizate cu dispozitivul trekker montat pe nava de pasageri „Treasures”, care realizează croaziere pe Dunăre. Trekker este creat pentru a realiza fotografii panoramice la 360 grade, cu ajutorul a 15 lentile montate în varful unui catarg, fiecare dintre ele îndreptată într-o altă direcţie. Imaginile au fost publicate pe Street View, disponibil in cadrul serviciului Google Maps.

Până în prezent, dispozitivul trekker a fotografiat numeroase obiective din patrimoniul mondial, precum Marele Canion, Taj Mahal,MunteleFuji, Insulele Galapagos sau Veneţia. Alături de Dunăre, utilizatorii pot călători în Street View pe alte două importante fluvii ale lumii: Amazonul şi Tamisa