Un joc pentru telefoanele mobile creat de un grup de români face furori în Europa şi Statele Unite. Aproape un milion şi jumătate de oameni au descărcat aplicaţia, în nici trei săptămâni de la lansare. Ideea a plecat de la trei fosti colegi de la Politehnica Bucureşti şi s-a dovedit un succes de zeci de mii de dolari pe săptămână. Jocul îi ajută pe cei mici să descopere culorile şi pe adulţi, să îşi testeze atenţia.

Fără să stea prea mult pe gânduri copiii au intrat în joc. Acuarelele clasice nu mai par la fel de interesate acum.

Aplicaţia numită Watercolors a fost făcută de trei tineri români. A cucerit în doar trei săptămâni o lume întreagă.

„Avem în total peste 1.300.000 utilizatori în primele trei săptămâni. A fost multă muncă”, a spus Lucian Dinuţ, project manager.

Patru luni au muncit tinerii ca jocul să ajungă pe telefoanele mobile ale utilizatorilor. Tinerii IT-işti şi-au dat seama de succes când au descoperit că jocul lor a fost copiat rapid de asiatici.

Succesul le-a adus şi bani mulţi. Câştigurile sunt confidenţiale, dar, ca să ne facem o idee, creatorii unui joc similar pot avea în cont şi 25.000 de dolari pe săptămână, în funcţie de numărul de utilizatori.