Este clar că fotbalul este o afacere, dar ar fi bine să fie una profitabilă. Cel puţin atunci când vorbim despre banii României.

După ce au fost date publicităţii salariile antrenorilor de la Campionatul Mondial, constatarea a fost una incredibilă. Marele Piţi, superantrenorul României, are un salariu de 500 000 de euro pe an, în vreme ce antrenorul Mexicului, Miguel Herrera, de exemplu, are doar 163 000 de euro. Apoi, croatul Niko Kovac are doar 200 000 de euro, iar Safet Susic, antrenorul Bosniei, are un salariu de 260 000 de euro.

Toate aceste echipe au arătat un fotbal bun la Cupa Mondială, nu pipernicitul de fotbal pe care-l propune Piţurcă. Nu mai discutăm despre selecţie. Ci doar despre concepţia de joc a fiecăruia.

De ce săraca ţara bogată România îi dă atâţia bani lui Piţi, în vreme ce fotbalul îl vedem la televizor dinpartea echipelor antrenate de nişte tehnicieni care câştigă mult mai puţin?

Trebuie făcut ceva în ascet sens, pentru că vom avea din nou fotbal la nivel de naţională atunci când antrenorul nu va vrea bani mulţi, ci va dori să facă performanţă în fotbal.