Ştiu că este o emulaţie de nedescris în oraş, conform căreia Petrolul va avea o şansă mare să ia campionatul, profitând de degringolada celorlalte echipe. Mi-ar plăcea să fie aşa, dar nu cred nici în degringolada altora şi nici în aceste transferuri, care modifică structura lotului şi o diluează valoric.

Să recapitulăm: Petrolul s-a despărţit de Bornescu, Povilas, Yamissi, Achim, Walter Fernandez, Camara, Zicu şi Guilherme. Deocamdată!

Faţă de lotul care a combătut în sezonul anterior, Petrolul va miza acum pe Mareş, Bolboaşă, Cobrea, Fanchone, Barrillon, NKoyi, Nepomuceno şi Peteleu!

Acum, la capitolul plecări, faptul că Zicu nu mai e în lot e cea mai bună veste! Şi nici după Camara nu plânge prea multă lume, ca să zic aşa!

Dar ce ne facem cu ceilalţi?

De ce să cred că Peteleu este mai bun decât Achim? De ce să am încredere că Fanchone va ajunge la nivelul lui Guilhereme şi chiar îl va depăşi? Ca să nu mai spun că Petrolul şi-a ales să mizeze pe sabia de deasupra capului atunci când vine vorba despre portari! Doamne fereşte să se accidenteze Pecanha, că doar un novice ar putea pune bază pe Cobrea şi Bolboaşă!

Barrillon şi Nkoyi pot fi singurele transferuri de calitate, dar cred că este prea puţin pentru o echipă care vrea titlu.

Şi, ca să fiu sincer până la capăt, pentru o echipă care va mai pierde cel puţin un jucător important până la începerea meciurilor oficiale. Asta în varianta optimistă!

Orice supporter al Petrolului va avea încredere necondiţionată în echipă şi în noii veniţi! Pentru că Petrolul are suporteri adevăraţi. Dar asta nu înseamnă că nu se văd şi celelalte lucruri, de neînţeles.

Trecând în revistă numele jucătorilor care au fost aduşi la Petrolul pare destul de lesne de intuit că nu par a fi fotbaliştii pe care i-a cerut Lucescu, ci jucătorii pe care i-a propus Mario. Ori asta nu este ok. Aşa cum nu este ok ca Petrolul să aducă doar fotbalişti liberi de contract şi să spere că ia campionatul. Ceva nu se potriveşte! Măcar de s-ar potrivi şi aş fi eu acela care se înşală!