Este o chestiune de normalitate, în definitiv! Cea mai talentată jucătoare de şah din România, la categoria ei de vârstă ( a împlinit 13 ani), Emilia Coman a reprezentat, până la începutul acestei luni, Clubul Sportiv Municipal Craiova. Ploieşteanca, elevă a Colegiului Naţional Al. I. Cuza, va reprezenta, de acum înainte, aşa cum este normal, Clubul Sportiv Municipal Ploieşti, eforturile directorului CSM Ploieşti, Ionuţ Pană, pentru cooptarea acestui talent fiind remarcabile.

Emilia Coman a reuşit o triplă de excepţie la ultima ediţie a Campionatelor Naţionale de Şah, devenind campioană a României la şah clasic, la şah rapid şi la dezlegări. Mai mult, micuţa şahistă de la CSM Ploieşti va participa în luna septembrie la Campionatul Mondial de Şah pentru Juniori, competiţie care va avea loc la Durban, în Africa de Sud. Până atunci, însă, Emilia Coman, din noua postură, de sportivă legitimată la CSM Ploieşti, va participa în această lună la Trofeul Litoralului.

Chiar dacă a fost angrenată în multe concursuri, Emilia nu a neglijat nici şcoala, recuperând, mereu, orele pierdute şi reuşind, de exemplu, ca în primul semestru al acestui an şcolar să obţină media 9.76.

Susţinută de Jurnalul Prahovean încă de anul trecut, Emilia Coman are toate şansele ca, de acum încolo, să strălucească pentru Ploieşti la competiţiile la care va participa.

Promovarea unor astfel de tineri talentaţi reprezintă, de altfel, o altă chestiune de normalitate, fiind de aşteptat ca prin cooptarea Emiliei la CSM Ploieşti imaginea ei în sportul prahovean să devină din ce în ce mai cunoscută.