Remiza albă dintre Petrolul şi Steaua mi-a acutizat senzaţia că se mai încheie un campionat negru în România. Dar nu pentru Petrolul! Echipa ploieşteană nu a pierdut niciun meci cu Steaua în campionat, ba chiar ar fi avut avantajul meciurilor directe. Ceea ce adânceşte părerea de rău provocată de punctele pierdute cu echipele mici, care la Ploieşti au murit pe teren, iar cu Steaua au murit înainte să joace. Başca vreo 12 puncte asigurate cu arbitrajele!

Steaua a venit la Ploieşti cu prima echipă, a vrut să câştige! Dar marile ocazii de gol pe care le-a avut, şi le-a avut, au apărut doar graţie faptului că Petrolul, la rândul ei, a vrut să câştige meciul, asumându-şi riscuri mari în defensivă. Şi, a ieşit 0-0 pentru că s-a ratat foarte mult! Diferenţa, pe care mulţi nu au văzut-o, a fost aceea că Petrolul, spre deosebire de alte partide, a încercat să ia meciul pe cont propriu. A înghesuit Steaua în propria jumătate, a ratat momentele decisve pe faza ofensivă şi a avut şansă în defensivă. Dar atitudinea a fost cea corectă. Petrolul a fost echipa care a încercat să se prăvălească peste adversar, Steaua fiind formaţia care a mizat pe contre!

Nu a fost chiar rezultatul pe care-l doreau ploieştenii. Dar, mai important este acest 0-0 contra unei echipe Steaua care a venit cu primul unsprezece, decât dacă Petrolul ar fi câştigat  cu o echipă de rezerve a bucureştenilor.  Eu aşa cred şi mai cred că, per ansamblul celor două meciuri directe, cel din Ghencea şi cel de aseară, Petrolul a fost echipa mai bună, care şi-a dominat adversarul.

Prin folosirea echipei de bază, soţul Prodancei a demonstrat doar un singur lucru. Că diferenţa dintre Steaua şi Petrolul nu este aşa cum a văzut-o el.  

O câştigătoare a unui campionat negru a remizat alb, la Ploieşti, în strălucirea unei atmosfere cum n-a fost şi nu va fi vreodată în Ghencea!  Prin acest rezultat, Petrolul a devenit singura echipă din România care nu a pierdut niciun meci acasă, pe Ilie Oană, în acest sezon. Cine a fost pe stadion a înţeles şi de ce!