Patrick Nkoyi, fotbalist care din vară va face parte din lotul lupilor galbeni, a reuşit să marcheze o nouă dublă pentru formaţia la care joacă acum, Fortuna Sittard. Într-un meci dificil, cu o formaţie de top, Venlo, Nkoyi a marcat ambele goluri ale echipei  sale şi a ajuns, astfel, la 12 goluri marcate pentru Sittard în acest sezon. Celălalt fotbalist al Fortunei care va veni la Petrolul, Nepomuceno, a fost rezervă, el înlocuindu-l, în finalul meciului, chiar pe Nkoyi.

Forma bună pe care a arătat-o viitorul atacant al Petrolului este de bun augur pentru gruparea petrolistă, în tentativa ei de a acoperi, măcar din sezonul viitor, un post deficitar la Petrolul, în acest moment, acela de vârf împins.