Fotbaliştii ploieşteni vor fi însoţiţi la Chiajna de peste 2000 de suporteri care au achiziţionat deja biletele. Mobilizarea pentru prima victorie în deplasare în minireturul sezonului este generală, iar galeria Lupilor Galbeni promite spectacol total. Pentru aceasta deplasare cât şi pentru cele ce vor urma, au fost achiziţionate două staţii de amplificare mobile, astfel încât, în tribună, showul la Chiajna este asigurat.

Dinspre echipa, veştile nu sunt tocmai bune, Răzvan Lucescu acuzând o listă întreagă de indisponibilităţi. În afara accidentaţilor Marinescu, Vlad Morar, Sebastian Achim şi Gerson, nici Hoban şi Pablo de Lucas nu vor putea juca, fiind suspendaţi. Din păcate, proaspăt refăcut după o gripă puternică, Adrian Mutu s-a accidentat şi el la un antrenament, astfel încât folosirea lui în primul 11 care va începe meciul la Chiajna este incertă. Dacă adăugăm şi starea deplorabilă a stadionului ilfovean, rezulta că meciul nu va fi unul uşor.

”Sunt absenţe importante, dar mă bazez pe ceilalţi jucători, i-am văzut foarte motivaţi. Ne aşteaptă un meci foarte dificil, de luptă, pe un teren greu, distrus, în faţa unei echipe care nu are nimic de pierdut. Lumea se aşteaptă să învingem la pas, dar nu cred că va fi deloc aşa. Concordia se va apăra şi nu vom avea spaţii, dar trebuie să avem răbdare şi să ne păstrăm luciditatea, astfel de jocuri se pot câştiga şi pe final”, a declarat, vineri, Lucescu jr. în cadrul conferinţei de presă.

În eventualitatea în care Mutu va lipsi, tehnicianul lupilor a anunţat că Geraldo Alves va purta banderola de căpitan la Chiajna, unde Petrolul caută primul succes din deplasare în 2014, după remizele obţinute la Braşov şi Piatra Neamţ. ”E un moment dificil, dar sunt convins că vom trece peste el, trebuie să fim pregătiţi de luptă, să reacţionăm înaintea adversarului şi să controlăm jocul. Echipa are calitate şi sunt sigur că vor veni atât prestaţiile foarte bune, cât şi victoriile”, a mai afirmat antrenorul ploieştenilor.
Partidă dintre Concordia Chiajna şi FC Petrolul Ploieşti este programată sâmbătă, de la ora 18.30, şi va fi transmisă, în direct, de Digi Sport.