Se încheie cel mai frumos an pentru Petrolul din 1966 încoace. Şi spun asta chiar dacă în 1995 Petrolul a câştigat Cupa României şi a participat în toamna acelui an în cupele europene. Atunci a jucat contra lui Wrexham şi Rapid Viena, în 2013 a jucat contra lui Vitesse Arnhem şi Swansea, echipe foarte bune, după ce a câştigat Cupa României, în finala cu CFR Cluj. Este cel mai frumos an din 1966 încoace şi pentru trofeul cucerit, şi pentru participarea în Europa, şi pentru parcursul din campionat, dar mai ales pentru ceea ce a creat echipa asta în oraş. O stare de spirit, o trăire în galben şi albastru care a făcut posibilă deplasarea a 30 000 de ploieşteni la meciul din finala Cupei. O invazie a suporterilor pe care, în România, nicio altă echipă nu a mai reuşit să o creeze.

Petrolul a avut un an 2013 de graţie. A încheiat campionatul trecut pe locul al treilea, a luat Cupa, a eliminat-o pe Vitesse şi a bătut-o pe Swansea. Vitesse este echipa care are acum, la final de an, cel mai bun atac din Olanda, echipa care a câştigat cu 6-2 în deplasare cu PSV Eindhoven şi echipa care se află pe locul al doilea al clasamentului batav, la egalitate cu Ajax. Swansea, echipa care a devenit cunoscută românilor graţie dublei contra Petrolului, s-a calificat în primăvara europeană şi va juca în 16- imile Europa League cu Napoli. Asta, doar aşa, ca să aducem aminte unora ce valoare au avut adversarii pe care Petrolul i-a întâlnit în Europa. Mai mult, fanii lui Vitesse şi ai Petrolului au rămas în relaţii foarte bune, cele două galerii fiind acum înfrăţite. Mulţumim, pentru asta, Petrolule!

Îţi mulţumim şi pentru faptul că suporterii tăi nu mai sunt luaţi peste picior din cauza rezultatelor slabe şi nu se mai deplasează la Snagov, Motru, Brăneşti sau Şimleu Silvaniei.

Şi, mai mulţumim pentru faptul că, dincolo de performanţa europeană şi de imaginea adusă Ploieştiului, ne dai şansa, acum în prag de an nou, să visăm la titlul de campioană. Şi nu doar să visăm, aş zice, şi chiar să credem că se poate.

Se spune, nu întâmplător, că important este în viaţă să ştii să plăteşti pentru o şansă. Tu, Petrolule, ne-ai oferit-o! Iar noi, ploieştenii care suntem parte a mareei galben-albastre, suntem gata să plătim!

2013 a fost cel mai bun an al Petrolului din 1966 încoace. Dar 2014 poate fi cel mai bun an din întreaga istorie a clubului. La mulţi ani, petrolişti, oriunde v-aţi afla!